Cele două state coreene îşi vor reconecta drumurile

T.T.
Internaţional / 15 octombrie 2018

Kim Jong-un (sursa foto: Twitter)

Kim Jong-un (sursa foto: Twitter)

Cele două Corei au căzut de acord, astăzi, să înceapă procesul de reconectare a şoselelor şi căilor ferate, acesta reprezentând încă un pas în îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două ţări, scrie Reuters.

Cele două părţi au ajuns la un acord, în acest sens, în discuţiile de la satul de graniţă Panmunjom, o continuare a summit-ului din acest an, dintre preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi liderul nord-coreean Kim Jong-un.

"Sudul şi Nordul au ajuns la un acord după discuţii sincere privind planuri de a duce relaţiile inter-coreene la un nou nivel", se arată într-un comunicat comun publicat de Ministerul Unificării al Coreei de Sud.

Oficialii au căzut de acord să organizeze ceremonii la sfârşitul lui noiembrie sau începutul lui decembrie, pentru a celebra începerea lucrărilor de reconectare a căilor ferate şi şoselelor ce au fost separate de pe vremea Războiului Coreean (1950-1953), informează Agerpres.

De asemenea, cele două părţi au stabilit că vor discuta, luna aceasta, despre un plan de a organiza împreună Jocurile Olimpice 2032. Oficialii militari din ambele ţări se vor întâlni "în viitorul apropiat" pentru a continua un pact la care s-a ajuns la summit-ul din septembrie.

Acordul include şi reinstaurarea unei comisii militare comune, oprirea exerciţiilor militare, crearea unei zone cu interdicţii de zbor în apropierea graniţei şi înlăturarea minelor de teren din Zona Demilitarizată.

La sfârşitul acestei luni, vor urma noi întâlniri între oficiali ai ambelor părţi, privind reîmpăduririle, sănătatea şi prevenirea bolilor.

Discuţiile de astăzi au fost coordonate de ministrul Unificării din Coreea de Sud, Cho Myoung-gon şi şeful comisiei pentru reunificare al Nordului, Ri Son Gwon.

"Ne aflăm într-un moment critic pentru dezarmarea nucleară a peninsulei coreene şi progresul relaţiilor inter-coreene şi va urma un al doilea summit Coreea de Nord - SUA", a declarat Cho Myoung-gon.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb