O tendinţă de continuă creştere se înregistrează la nivelul cererii pe piaţa închirierilor de locuinţe - una dintre cele mai mari şi mai dinamice de la nivel naţional, arată specialiştii de la Imobiliare.ro. Aceştia afirmă că zeci de mii de apartamente sunt disponibile, în momentul de faţă, pe plan local, pentru cei care vor să se mute cu chirie.
Sursa citată evidenţiază cinci caracteristici ale segmentului de închirieri de locuinţe:
1. Oferta totală de apartamente disponibile pentru închiriere este în creştere.
Aproape 26.500 de apartamente îşi aşteaptă, la ora actuală, chiriaşii, potrivit datelor centralizate de Imobiliare.ro. Numărul locuinţelor scoase la închiriere este în uşoară creştere faţă de sfârşitul verii trecute, când existau la nivelul pieţei locale aproape 25.500 de apartamente ce puteau fi închiriate.
2. Chiriile continuă să se scumpească
La nivelul segmentului de închirieri din Capitală se poate observa o tendinţă de majorare a preţurilor. Garsonierele s-au scumpit, de exemplu, cu 10% faţă de începutul anului 2023. Chiria solicitată, în medie, de proprietari pentru apartamentele cu două camere a ajuns la 480 de euro pe lună, după o majorare cu 13% în acelaşi interval de timp.Unele dintre cele mai semnificative majorări ale preţurilor nu s-au înregistrat însă anul acesta în Capitală, ci în Constanţa. În acest caz, proprietarii au scumpit chiriile cu circa 23% la apartamentele cu două şi trei camere. Interesant de menţionat este şi faptul că nu bucureştenii, ci clujenii plătesc cele mai mari chirii la garsoniere şi apartamente cu două camere. Ne apropiem, totodată, de începerea unui nou an universitar, iar numărul celor care vor intra în goana după chirie va fi tot mai mare, în condiţiile în care ponderea cea mai ridicată a instituţiilor de învăţământ superior şi a studenţilor este prezentă în Municipiul Bucureşti, arată specialiştii citaţi, care, în acest context, aşteaptă noi majorări ale preţurilor.
3. Cele mai multe apartamente disponibile la închiriere au două camere
Datele centralizate de Imobiliare.ro arată că cele mai multe apartamente scoase, la ora actuală, pe piaţa închirierilor din Capitală se înscriu în segmentul locuinţelor cu două camere. Este vorba despre 13.700 de astfel de unităţi care îşi aşteaptă chiriaşii.
Oferta pe acest segment este mult mai generoasă decât cea înregistrată pe orice alt tip de apartamente, reprezentând 52% din total. Anul trecut, reprezenta 51% din totalul ofertei.
Spre comparaţie, apartamentele cu trei camere însumează 24% din oferta totală disponibilă la nivelul pieţei din Capitală, în timp ce locuinţe chiar mai spaţioase, cu patru sau mai multe camere, pretabile pentru familii mari sau persoanele care intenţionează să împartă cheltuielile lunare cu mai mulţi colegi de apartament, sunt cele mai rare. Numărul lor reprezintă doar 8% din oferta totală disponibilă la nivelul pieţei locale.
4. Numărul garsonierelor disponibile la închiriere scade, în Bucureşti
La nivelul segmentului de închirieri din Capitală s-a înregistrat, în luna august, o tendinţă de scădere a numărului garsonierelor disponibile pentru închiriere, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor citate. Dacă în august 2022 acestea reprezentau 19% din oferta totală, acum procentul a scăzut la 16%. Persoanele aflate în căutarea unei chirii au de ales, acum, între 4.233 de astfel de locuinţe. Există posibilitatea ca această tendinţă să se accentueze pe plan local, odată cu apropierea noului an universitar.
5. Cererea pentru locuinţele de închiriat este în creştere
Din trimestrul al doilea al anului trecut şi până la finele trimestrului al doilea din 2023, nivelul cererii pentru proprietăţile disponibile la închiriere în Bucureşti a crescut cu 35%, conform datelor publicate în cel mai nou raport Imobiliare.ro Market 360. Vorbim aici atât despre apartamente, cât şi despre case, indiferent de vechimea imobilelor. Astfel, aproximativ 52.100 de potenţiali chiriaşi au ajuns, în trimestrul secund al acestui an, să caute o proprietate de închiriat pe Imobiliare.ro. Spre comparaţie, în Cluj-Napoca cererea pentru proprietăţi de închiriat s-a majorat cu un procent spectaculos, de 98%, iar în alte oraşe mari din ţară precum Timişoara, Braşov sau Iaşi, creşterile au fost cuprinse între 19% şi 48%.