În urmă finalizării procedurilor de achiziţie publică, CFR Călători şi Alpha Bank România au încheiat acorduri cadru pe termen lung pentru accesibilizarea şi simplificarea procesului de plată la achiziţionarea legitimaţiilor de călătorie, prin mijloace electronice, conform unui comunicat remis redacţiei. Alpha Bank România pune la dispoziţia operatorului naţional de transport feroviar de călători serviciul e-commerce pentru achiziţia online a legitimaţiilor de călătorie precum şi aplicaţia Alpha PhonePOS care permite plata cu card bancar a legitimaţiilor de călătorie în tren.
Potrivit sursei citate, achiziţia online a legitimaţiilor de călătorie atât pe rute naţionale, cât şi internaţionale precum şi soluţia de plată în tren - Alpha PhonePOS completează demersurile CFR Călători pentru creşterea gradului de digitalizare şi a accesibilităţii la transportul feroviar de călători.
Plata online a legitimaţiilor de călătorie obţinute prin aplicaţia CFR Călători disponibilă web sau descărcabilă gratuit din Google Play, App Store, Huawei AppGallery pentru sistemele de operare Android şi iOS se poate face acum mult mai uşor, în siguranţă, cu o creştere a ratei de aprobare/ securizare prin Click4pay (salvarea în siguranţă a cardului în aplicaţia de plată).
Începând cu 15 noiembrie se pot achiziţiona legitimaţii de călătorie online la toate trenurile până la ora de plecare din staţia de îmbarcare.
Soluţia Tap to Phone, furnizată de Alpha Bank România operatorului naţional de transport feroviar de călători a fost testată cu succes în cadrul unui proiect pilot şi a fost extinsă la nivelul întregului personal de tren.
Plata legitimaţiilor de călătorie se poate realiza acum în tren rapid şi sigur cu card bancar sau orice alt dispozitiv inteligent de plată de tip contactless.
Alpha PhonePOS este prima aplicaţie lansată în România, în cursul anului 2020, ce poate transforma orice dispozitiv mobil cu sistem Android în POS şi permite acceptarea plăţilor cu cardurile de debit sau de credit contactless sau prin intermediul echipamentelor dotate cu tehnologia NFC.
"Cerinţele pasagerilor ne impulsionează în oferirea unor servicii mai bune şi fiabile, astfel ne adaptăm constant noilor tendinţe digitale. Partenerii noştri, Alpha Bank România, ne sprijină în îmbunătăţirea gradului de digitalizare a serviciilor oferite prin implementarea unor soluţii noi şi moderne, menite să facă experienţa călătoriei cu trenul mai plăcută. Simplificarea procesului de plată la achiziţia online cu cardul, precum şi extinderea utilizării dispozitivelor mobile în activitatea comercială a personalului de tren reprezintă încă un pas pe care CFR Călători îl face în procesul digitalizării şi al creşterii accesibilităţii la transportul feroviar de călători", a declarat Traian Preoteasa, Directorul General al CFR Călători.
"Ne bucurăm că am putut sprijini operatorul naţional de transport feroviar de călători prin oferirea unor soluţii moderne de plată. Contribuim astfel la strategia partenerilor noştri de creştere a gradului de digitalizare a serviciilor oferite şi ne consolidăm poziţia pe piaţa soluţiilor de plată. Nivelul de utilizare a plăţilor digitale depinde de infrastructura pe care consumatorii o au la dispoziţie şi suntem încântaţi că soluţia noastră inovatoare de tip Tap to Phone va fi extinsă pe toate rutele deservite de CFR Călători", a declarat Sergiu Oprescu, Preşedinte Executiv al Alpha Bank România şi Director General al Reţelei Internaţionale Alpha Bank, se mai arată în comunicat.