CFR, trimisă în judecată după ce o persoană a fost lovită de tren, în timp ce se afla în gară

M.B.
Companii #Auto / 27 decembrie 2017

CFR, trimisă în judecată după ce o persoană a fost lovită de tren, în timp ce se afla în gară

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

La data de 14 septembrie 2014, în jurul orelor 00:27, în staţia de cale ferată Subcetate, din judeţul Hunedoara, a avut loc un accident de trafic feroviar, în urma căruia unei persoane i-a fost amputată mâna stângă.

Persoana vătămată s-a deplasat către linia unde urma să aştepte trenul, traversând alte trei linii de cale ferată. Din cauza lipsei indicatoarelor de orientare, călătorii nu au văzut platforma pe care trebuiau să aştepte trenul, oprindu-se înainte de a ajunge la aceasta, între două linii de cale ferată. Persoană vătămată, împreună cu alte şase persoane, surprinsă de trecerea simultană a trenului de călători pe care îl aştepta pe o linie şi a unuia de marfă pe cealaltă, din cauza curenţilor de aer provocaţi, s-a dezechilibrat şi a căzut la pământ, cu braţul stâng peste firul din dreapta al unei linii, astfel încât roţile trenului i l-au amputat. De asemenea, ca urmare a trecerii trenului, alte două persoane au căzut la pământ, iar celelalte s-au dezechilibrat.

CFR este acuzată că nu a respectat art. 20 al Regulamentului privind transporturile pe căile ferate din România, "Informarea călătorilor despre posibilitatea de orientare în staţie, despre trenul care îi interesează, precum şi despre alte condiţii de călătorie se face cu ajutorul indicatoarelor, tablourilor de sosire şi de plecare a trenurilor, avizelor scrise, anunţurilor prin staţia de amplificare sau verbal.".

Totodată, din probe a rezultat şi faptul că staţia CF Subcetate nu deţinea autorizaţie de funcţionare şi nu a luat măsuri specifice suplimentare de prevenire a producerii unor evenimente feroviare, funcţionând ilegal.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb