China a ordonat închiderea consulatului american din oraşul Chengdu

S.B.
Internaţional / 24 iulie 2020

China a ordonat închiderea consulatului american din oraşul Chengdu

China a ordonat închiderea consulatului american din oraşul Chengdu, aflat în sud-vestul ţării, ca răspuns la deciziile SUA, după ce tensiunile între cele două ţări s-au amplificat, informează news.ro.

Potrivit sursei citate, oficialii chinezi au spus că acţiunea este "un răspuns necesar" dat SUA, care au ordonat Chinei săptămâna aceasta să închidă consulatul din Houston.

Secretarul de stat Mike Pompeo a spus că decizia Statelor Unite a fost luată pentru că Beijingul "fura" proprietate intelectuală.

Închiderea a fost "un răspuns legitim şi necesar la acţiunile nejustificate ale Statelor Unite", a spus ministrul chinez de Externe într-un comunicat.

"Situaţia actuală dintre China şi Statele Unite este ceva ce China nu vrea să vadă, iar SUA poartă toată responsabilitatea pentru asta".

Consulatul SUA din Chengdu, care a fost inaugurat în 1985 şi care are o echipă de 200 de membri, este important strategic datorită apropierii de Tibet, potrivit news.ro.

Săptămâna aceasta, guvernul SUA a informat China că, până la finalul săptămânii, trebuie să îşi închidă consulatul din Houston (Texas).

Pompeo a spus că Partidul Comunist Chinez nu doar "fură proprietate intelectuală americană, dar şi europeană... ceea ce afectează sute de mii de locuri de muncă".

Consulatul chinez din Houston este unul dintre cele cinci existente în SUA, împreună cu ambasada din Washington DC. Nu este clar de ce a fost ales acesta.

China a reacţionat furios şi a ameninţat că va "reacţiona cu măsuri ferme", iar purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe a spus că mptivele date de SUA sunt "incredibil de ridicole".

Administraţia Trump a confruntat în mod repetat Beijingul privind comerţul şi pandemia de Covid-19, dar şi legat de noua lege a securităţii naţionale impuse în Hong Kong, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930