Queqiao-2, un satelit-releu lansat de China, a ajuns pe orbita sa planificată în jurul Lunii, la finalul unei călătorii care a durat 112 ore, a anunţat astăzi Administraţia Spaţială Chineză (CNSA), potrivit dpa.
Satelitul, proiectat pentru a consolida comunicaţiile de pe faţa nevăzută a Lunii, orbitează la o înălţime de 440 de kilometri după o manevră de frânare, a precizat agenţia spaţială chineză. Queqiao-2 a fost lansat miercuri de la centrul spaţial situat în insula chineză Hainan din sudul Chinei, conform dpa.
Satelitul, al cărui nume înseamnă ''podul de coţofene'' potrivit unei legende populare chineze, are drept misiune asigurarea comunicaţiilor pentru viitoarea misiune lunară Chang'e-6. Misiunea Chang'e-6, care urmează să fie lansată în luna mai, va colecta mostre de sol de pe faţa nevăzută a Lunii. Dacă nu ar exista Queqiao-2, turnul de control al misiunii de pe Terra nu ar putea trimite semnale către locul de aselenizare, în regiunea sudică a Lunii, relatează dpa.
Satelitul lunar Queqiao-2 formează aşadar o legătură esenţială într-un triunghi de comunicaţii. China implementează o strategie ambiţioasă de explorare a Lunii şi plănuieşte să trimită astronauţi pe suprafaţa satelitului natural al Terrei până în 2030, scrie sursa citată.