China a ameninţat, într-un comunicat, că vor face Statele Unite să plătească scump în cazul în care ambasadoarea americană la ONU, Kelly Craft, va vizita Taiwanul în zilele următoare, aşa cum a anunţat Departamentul de Stat, informează AFP, citată de Agerpres.
"SUA vor plăti un preţ greu pentru acţiunea lor greşită". "China cere imediat SUA să pună capăt acestei provocări nebuneşti, să înceteze să creeze noi dificultăţi în relaţiile sino-americane şi în cooperarea celor două ţări în cadrul Naţiunilor Unite", se arată într-un comunicat al misiunii chineze pe lângă ONU.
China "se opune ferm" acestei vizite şi solicită SUA să "înceteze să meargă mai departe pe un drum greşit", adaugă comunicatul misiunii diplomatice chineze din New York, care reaminteşte faptul că există o singură Chină, iar Taiwanul este doar o provincie a sa.
Data exactă a deplasării ambasadoarei Kelly Craft în Taiwan nu a fost încă făcută publică.
Într-un comunicat anterior, agenţia chineză de presă Xinhua criticase deja intenţia unei vizite în zilele următoare a ambasadoarei SUA la ONU, afirmând că aceasta ar încălca suveranitatea Chinei.
Anul trecut, în pofida opoziţiei exprimate de Beijing, administraţia Trump a trimis oficiali în Taiwan pe fondul unor dispute aprinse între SUA şi China în domeniile comerţului, securităţii şi drepturilor omului.