China avertizează că tranzacţia cu proprietăţi portuare a CK Hutchison trebuie să fie supusă evaluării antitrust

M.P.
Internaţional / 28 aprilie

China avertizează că tranzacţia cu proprietăţi portuare a CK Hutchison trebuie să fie supusă evaluării antitrust

Principalul organism de reglementare a pieţei din China a declarat duminică că urmăreşte cu atenţie vânzarea planificată de către CK Hutchison a majorităţii operaţiunilor sale portuare către un consorţiu condus de BlackRock şi a avertizat că părţile implicate nu trebuie să încerce să evite o evaluare antitrust, relatează Reuters, de la care transmitem următoarele informaţii.

Vânzarea, care include două porturi situate de-a lungul strategicului Canal Panama, a devenit un subiect politic sensibil, pe fondul intensificării tensiunilor comerciale dintre SUA şi China.

"Nicio concentrare de întreprinderi nu poate fi implementată fără aprobare, altfel se vor angaja răspunderi legale", a precizat Administraţia de Stat pentru Reglementarea Pieţei (SAMR), într-un comunicat.

Declaraţia a venit ca răspuns la un articol publicat de Wall Street Journal pe 16 aprilie, care relata că imperiul de shipping MSC, parte a consorţiului condus de BlackRock, a purtat discuţii pentru a continua preluarea majorităţii operaţiunilor, în timp ce disputele asupra celor două porturi din Panama sunt soluţionate.

Potrivit articolului, tranzacţia are două componente cu structuri de proprietate diferite, una pentru porturile din Panama şi alta pentru restul operaţiunilor.

Preşedintele american Donald Trump a declarat în repetate rânduri că doreşte "să recupereze" Canalul Panama şi a lăudat această tranzacţie ca pe "o recâştigare" a controlului asupra căii navigabile. În schimb, presa de stat chineză a criticat vânzarea planificată, considerând-o o trădare a intereselor Chinei.

Sâmbătă, Trump a afirmat că navele militare şi comerciale americane ar trebui să poată traversa gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez.

Conglomeratul din Hong Kong condus de magnatul Li Ka-shing, CK Hutchison, a anunţat luna trecută că va vinde 80% din operaţiunile sale portuare, care includ 43 de porturi în 23 de ţări, într-o tranzacţie care are o valoare de întreprindere (incluzând datoriile) de 22,8 miliarde de dolari.

De asemenea, compania PSA International din Singapore, care deţine restul de 20%, explorează o posibilă vânzare a participaţiei sale, potrivit unor surse.

În total, conglomeratul CK Hutchison deţine interese în 53 de porturi la nivel global, însă porturile din Hong Kong şi China continentală nu sunt incluse în tranzacţia actuală, potrivit Reuters.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3845
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2865
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8531
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.1452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb