China continuă exerciţiile militare în jurul Taiwanului

F.D.
Internaţional / 26 august 2023

China continuă exerciţiile militare în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a declarat sâmbătă dimineaţă că în ultimele 24 de ore a detectat 20 de avioane ale forţelor aeriene chineze care au intrat în zona de apărare aeriană a insulei, inclusiv o dronă de luptă care a zburat de-a lungul coastei de est a Taiwanului, relatează Agerpres.

Taiwanul, insulă guvernată în mod democratic, pe care China o revendică drept propriul său teritoriu, deplânge în ultimii trei ani o presiune militară crescută din partea Beijingului.

Sâmbăta trecută, China a organizat o zi de exerciţii militare în jurul Taiwanului ca ripostă la scurtele escale din august în Statele Unite ale vicepreşedintelui taiwanez William Lai.

Oferind mai multe detalii, Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că printre avioanele chinezeşti detectate s-au numărat avioane de luptă Su-30 şi J-10 şi avioane antisubmarin.

Ministerul chinez al Apărării nu a răspuns sâmbătă la solicitările de comentarii.

Unele dintre avioanele şi drone au traversat linia mediană a Strâmtorii Taiwan, anterior o barieră neoficială între cele două părţi, dar pe care în ultimul an aeronavele Chinei au încălcat-o regulat, conform unei hărţi furnizate de ministerul din Taiwan. O dronă TB-001 a zburat spre nordul Taiwanului, s-a îndreptat spre Pacific, urmărind în linii mari coasta de est a insulei, apoi a revenit pe acelaşi traseu în China.

Presa de stat chineză a denumit drona TB-001 "scorpionul cu două cozi" şi a arătat imagini cu aceasta purtând rachete sub aripi şi afirmând că este capabilă de misiuni cu rază lungă de acţiune, la altitudine mare.

În luna aprilie, Taiwan a declarat că acelaşi model de dronă a zburat în jurul insulei.

Ministerul Apărării din Taiwan a declarat săptămâna aceasta că nu poate judeca dacă exerciţiile începute de China sâmbăta trecută s-au încheiat oficial, deoarece Beijingul nu a făcut niciun anunţ.

Săptămâna aceasta, China a condamnat Statele Unite pentru aprobarea vânzărilor suplimentare de arme către Taiwan, iar insula a anunţat că plănuieşte să cheltuiască trei miliarde de dolari anul viitor pentru a cumpăra arme, inclusiv avioane de luptă.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. China macar face exercitii militare in jurul tarii,

    altii care sunt mari si tari in jurul orcarei tari 

    Felicitari taiwanezilor, pentru tehnologiile dezvoltate si implementate in domeniul electronicii si IT!

    Practic economia si tehnologiile Taiwanului sunt tintele Chinei! 

    Bravo si taiwanelor pt investitiile in aparare, romanii cumpara vechituri de genul fregatelor britanice, iar in curand americane (traiasca domnul Geoana pentru toate aberatiile de achizitii de peste ocean in dauna producatorilor europeni care erau mult mai aproape si ar fi facut acorduri off set) sau aberatii precum achizitia anulata cum a fost cea cu Naval Group!

    Daca castiga Damenul, f probabil prima fregata era in exercitii de testare pe mare, DEJA! 

    1. Tehnologiile conteaza mai putin, le au deja si chinezii.

      In Taiwan se afla fascistii care s'au refugiat acolo dupa ce au pierduta razboiul civil din China. 

      Ai perfecta dreptate,

      chiar daca nu suna "politic corect" 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb