China le cere băncilor să limiteze creditarea

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 aprilie 2021

Banca Populară a Chinei

Banca Populară a Chinei

24 de bănci majore din ţară - îndemnate de PBOC să menţină stabilă şi rezonabilă creşterea împrumuturilor pe care le acordă în 2021

Băncile din China au creditat societăţile cu un volum record de 3 trilioane de dolari, anul trecut

Autorităţile avertizează în privinţa bulelor de pe piaţa imobiliară şi financiară

Banca centrală a Chinei le-a cerut marilor creditori din ţară să limiteze creşterea împrumuturilor pe parcursul acestui an, după un avans important al creditării în primele două luni, care a alimentat riscul apaiţiei unei bule, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

Acestea spun că, la o întâlnire cu Banca Populară a Chinei (PBOC - banca centrală), care a avut loc în data de 22 martie, băncile au fost îndemnate ca în 2021 să menţină noile împrumuturi pe termen scurt la aproximativ acelaşi nivel cu cel de anul trecut. Unele bănci străine au fost, de asemenea, îndemnate să restricţioneze împrumuturile suplimentare către anumite sectoare ale economiei, după ce şi-au extins semnificativ bilanţurile în 2020, potrivit uneia dintre surse.

PBOC nu a comentat informaţia publicată de Bloomberg.

Însă, după şedinţa din 22 martie, banca centrală a Chinei a informat că le-a cerut reprezentanţilor a 24 de bănci majore din ţară să menţină stabilă şi rezonabilă creşterea împrumuturilor pe care le acordă în 2021.

În 2020, băncile din China au creditat societăţile cu un volum record de 19,6 trilioane de yuani (3 trilioane de dolari), sumă din care aproximativ o cincime a fost direcţionată către întreprinderile mici. Un volum similar de creditare, acordat anul acesta, ar duce soldul restant la aproximativ 192 de trilioane de yuani, însemnând o creştere anuală de aproximativ 11%, cel mai lent ritm din ultimii 15 ani, potrivit sursei.

"Pe de o parte, va exista o încetinire a creşterii împrumuturilor şi, pe de altă parte, încetinirea este destul de moderată", afirmă Lu Ting, economist-şef pentru China la Nomura Holdings Inc., care menţionează că dinamica este în concordanţă cu poziţia PBOC.

Având în vedere ţinerea în frâu a pandemiei de coronavirus, în mare parte, şi revenenirea economiei, factorii de decizie chinezi au reînnoit o campanie de reducere a riscurilor, în special în sectoarele financiar şi imobiliar, conform Bloomberg.

La începutul lunii curente, Guo Shuqing, preşedintele Comisiei de reglementare a băncilor şi asigurărilor din China, a avertizat cu privire la bulele de pe piaţa imobiliară şi financiară, alimentând îngrijorările factorilor de decizie care vor începe să înăsprească politica monetară.

Băncile din China au acordat credite noi de 4,9 trilioane de yuani în primele două luni din 2021, cu 16% mai mult decât în 2020

În situaţia creşterii limitate a creditării, perspectiva unor rate mai mari ale dobânzilor şi a reducerii volumului de active toxice ar putea creşte profitabilitatea băncilor, care au fost nevoite să ajute debitorii să obţină finanţări mai ieftine în timpul pandemiei, conform Bloomberg.

Sursa aminteşte, citând date oficiale, că băncile chineze au acordat împrumuturi noi de 4,9 trilioane de yuani în primele două luni din 2021, cu 16% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Încă din februarie, banca centrală a îndemnat băncile să păstreze nivelul împrumuturilor noi din primul trimestru la aproximativ acelaşi nivel cu cel de anul trecut, dacă nu chiar sub acesta.

Controlul creditării va avea influenţe asupra lichidităţii de pe piaţa bursieră şi va pune presiune pe sectoarele cu evaluări ridicate, conform spuselor lui Ken Chen, analist la KGI Securities.

PBOC vrea ca băncile să se concentreze pe creditarea tehnologiei inovatoare şi a sectorului de producţie

PBOC vrea ca băncile din ţară să se concentreze pe împrumuturile către domenii precum tehnologia inovatoare şi sectorul de producţie, conform anunţului făcut de bancă după reuniunea din martie.

Guvernul Chinei profită în prezent de redresarea economică ca să reducă nivelul datoriilor. Stimulentele acordate anul trecut a dus datoria ţării la aproape 280% din producţia economică anuală.

Amintim că PIB-ul Chinei a crescut cu 2,3% anul trecut, faţă de 2019, aceasta fiind cea mai lentă rată de avans anual din ultimele decenii.

Fitch: Câştigurile băncilor chineze vor fi rezistente în 2021

Redresarea economică a Chinei ar trebui să ajute băncile locale să-şi menţină rezistenţa câştigurilor, care a fost evidentă în performanţa lor financiară din 2020, în ciuda faptului că aceasta a fost cea mai slabă din ultimul deceniu, din cauza provocărilor pandemiei de Covid-19, potrivit agenţiei de evaluare Fitch Ratings.

Aceasta arăta, la finele lunii martie, că majoritatea băncilor din China, care beneficiază de un rating Fitch, au avut rate mai mici ale pierderilor din împrumuturi în ultimul trimestru din 2020, ceea ce a atenuat scăderea profitului lor net. Totodată, Fitch menţionează că scăderea profitului net al sectorului bancar al Chinei a fost de 3% pe întreg anul 2020, ritm inferior celui înregistrat în primele nouă luni, de 8%. Conform Fitch, băncile de stat din ţara asiatică au raportat o creştere redusă a profitului lor net, dar pozitivă, susţinută de stabilizarea marjelor nete ale dobânzilor.

Sursa menţioează că ratele de plată a dividendelor din partea băncilor au fost în mare parte stabile, dar ratele de capital de bază au stagnat sau au scăzut uşor, deoarece împrumuturile din sistem s-au extins cu 13%.

"Ne aşteptăm ca împrumuturile bancare din China să crească cu 12% în 2021, iar profitul net să aibă un avans cu o singură cifră", menţionează agenţia de evaluare.

Aceasta menţionează că performanţa din ultimele trei luni ale anului trecut arată o diferenţă notabilă între băncile mari şi cele mici în ceea ce priveşte profitabilitatea: băncile comerciale urbane şi rurale, per ansamblu, au înregistrat o scădere mai importantă a profitului net, chiar dacă volumul creditelor neperformante raportate a scăzut cu 10% în trimestrul respectiv.

Valoarea creditelor neperformante soluţionate anul trecut s-a ridicat la 3 trilioane de yuani (1,1 trilioane de dolari în primele şase luni din 2020), comparativ cu 2,3 trilioane yuani în 2019, conform agenţiei. Aceasta menţionează că rata creditelor neperformante din sectorul bancar al Chinei, de 1,8% la sfârşitul anului 2020, a fost cu 12 puncte de bază mai scăzută faţă de trimestrul al treilea, în timp ce raportul privind pierderile din împrumuturi era de 184%, cu 5 puncte procentuale mai mare.

Fitch mai arată că scutirile la plata împrumuturilor s-au ridicat, în China, la 7,3 trilioane de yuani în 2020, reprezentând doar 4% din totalul împrumuturilor, dar au reprezentat aproximativ 17% din totalul împrumuturilor pentru microîntreprinderile şi întreprinderile mici din ţară. Decizia Consiliului de Stat din China, luată în 24 martie 2021, de a prelungi scutirea la plata împrumuturilor pentru IMM-uri până la sfârşitul anului curent va întârzia recunoaşterea deprecierii activelor de către bănci, potrivit Fitch.

Cu toate acestea, agenţia anticipează că băncile din China vor continua să recunoască şi să rezolve creditele neperformante. Fitch susţine că băncile din China rămân angajate să rezolve problema creditelor neperformante şi să păstreze capital.

Fitch precizează: "Majoritatea băncilor chineze au niveluri de capital şi rate de plată a dividendelor stabile, având în vedere câştigurile lor rezistente din 2020. Băncile de stat îşi propun să menţină plăţile dividendelor la aproximativ 30%". Conform sursei, emisiunile de capital bancar din China s-au ridicat la aproximativ 1,3 trilioane de yuani în 2020, comparativ cu 1,5 trilioane de yuani în 2019.

Cea mai mare bancă din China avertizează că este în creştere presiunea asupra calităţii activelor sale

Industrial & Commercial Bank of China Ltd. (ICBC), cea mai mare bancă din China, a informat că presiunea asupra calităţii activelor sale a crescut, dar impactul acesteia va rămâne, probabil, "gestionabil", după ce rata împrumuturilor neperformante ale creditorului a sporit, în 2020, până la cel mai înalt nivel din ultimii patru ani, deoarece unele părţi ale economiei chineze încă fac eforturi ca să se redreseze după pandemia de coronavirus.

Deşi cel mai mare creditor din lume, după active, a depăşit aşteptările pieţei raportând o creştere cu 1,2% a profitului său net în 2020, rata creditelor neperformante din portofoliul său a urcat la 1,58% la sfârşitul anului trecut, acesta fiind cel mai ridicat nivel de după 2016, când a fost de 1,62%, potrivit S&P Global.

O mare parte din presiunea creditelor neperfomante a venit de la debitorii corporativi pe termen scurt, potrivit ICBC, care subliniază că rata medie a creditelor neperformante de pe acest segment a ajuns la 4,95% în 2020, de la 4,42% cu un an mai devreme. În schimb, ratele creditelor neperformante pe segmentul împrumuturilor personale şi al creditelor de afaceri personale au scăzut la 0,56%, respectiv 1,30%, de la 0,61% şi 2,23% în 2019.

Rata împrumuturilor riscante, care pot să devină neperformante, a scăzut cu 50 de puncte de bază, la 2,21% din totalul împrumuturilor băncii, care a crescut cu 11% în 2020, conform sursei.

Prim-vicepreşedintele executiv al ICBC, Jingwu Wang, declară: "Dacă ne uităm la tendinţa economiei Chinei, redresarea este stabilă, iar pandemia este sub control. Această încredere va susţine redresarea producţiei, atenuând astfel presiunea pe lichiditate, generată de pandemie asupra debitorilor".

Nomura: "Ratele dobânzilor la credite ar putea creşte moderat în 2021, în China"

Creşterea împrumuturilor în China a accelerat de la începutul anului 2021, iar analiştii preconizează o majorare viitoare a dobânzilor.

Shengbo Tang şi Ivy Du, analişti Nomura, afirmă: "Având în vedere cererea puternică de credite constatată în datele de finanţare agregate din februarie, credem că ratele dobânzilor la împrumuturile bancare ar putea creşte moderat în 2021, în China". Marja dobânzii nete agregate a sectorului bancar a crescut la 2,10% în al patrulea trimestru al anului 2020 de la 2,09% în trimestrul anterior, potrivit Comisiei de reglementare a băncilor şi asigurărilor din China (CBIRC).

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. folosiți o traducere naivă a articolului din engleză...școala bate-o vina

    A inceput credit crunch!

    semnat comenturi "cretine" 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb