Ministerul de Finanţe din China a confirmat ieri, în mod oficial, că vor fi reduse taxele la import pentru automobile şi piese auto, o decizie care oferă constructorilor străini un acces mai mare pe cea mai mare piaţă auto din lume şi, totodată, semnalează relaxarea tensiunilor comerciale între China şi SUA, transmite Reuters, conform Agerpres.
Într-un comunicat de presă, Ministerul de Finanţe din China a precizat că, începând cu data de 1 iulie 2018, tarifele de import pentru majoritatea autovehiculelor vor fi reduse la 15% de la nivelul actual de 25%. De asemenea, tarifele pentru importurile de piese auto detaşate vor fi reduse la 6% de la 10%.
Această decizie a fost luată în scopul continuării reformelor şi deschiderii precum şi transformării şi modernizării sectorului şi pentru a răspunde la cererea consumatorilor, a explicat Ministerul de Finanţe din China.
Potrivit analiştilor, de această decizie vor profita cel mai mult producătorii de automobile de lux precum BMW AG şi Lexus, pentru că aceştia se bazează mai puţin pe producţia realizată în China.
Până în prezent automobilele importate în China erau supuse unor taxe vamale prohibitive de 25%, ceea ce constituia un subiect de dispută cu autorităţile americane, care impun tarife de 2,5% la importurile de automobile. Preşedintele SUA, Donald Trump, a citat în repetate rânduri acest exemplu pentru a critica politica comercială protecţionistă a regimului de la Beijing.
Săptămâna trecută însă, China şi SUA au făcut progrese în discuţiile pe teme comerciale care au avut loc la Washington, ceea ce reduce spectrul unui război comercial între primele două economii ale lumii.
Constructorii străini solicită de mai mult timp un acces mai liber pe piaţa auto din China, cea mai mare piaţă auto din lume. Producătorii auto străini nu pot construi direct vehicule în China, fiind obligaţi să înfiinţeze companii mixte împreună cu partenerii locali. În luna aprilie a acestui an, autorităţile chineze au dezvăluit un calendar pentru a permite constructorilor străini să deţină mai puţin de 50% din acţiunile societăţilor mixte pe care le au cu constructorii chinezi.