China se pregăteşte să vaccineze împotriva COVID-19 copiii de peste trei ani

G.B
Internaţional / 8 iunie 2021

China se pregăteşte să vaccineze împotriva COVID-19 copiii de peste trei ani

China se pregăteşte să vaccineze împotriva coronavirusului copiii de peste trei ani, a anunţat astăzi o companie farmaceutică, ceea ce ar face din această ţară prima din lume care va distribui vaccinuri copiilor mici, informează AFP, citată de Agerpres.

Gigantul asiatic, unde COVID-19 a apărut pentru prima dată la sfârşitul anului 2019, a administrat deja circa 800 de milioane de doze de vaccin, până acum doar adulţilor în vârstă de 18 ani sau peste.

Beijingul, care a eradicat practic epidemia de pe solul său din mai 2020, speră să vaccineze cel puţin 70% din populaţia sa până la sfârşitul anului, sau aproximativ un miliard de locuitori.

În acest context, un purtător de cuvânt al laboratorului Sinovac, care produce unul dintre cele trei vaccinuri autorizate în momentul de faţă în China, a declarat pentru AFP că serul său Coronavac, care necesită două doze, ar putea fi distribuit minorilor.

"Vaccinul Sinovac a fost aprobat în ultimele zile pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani", a declarat el pentru AFP.

Purtătorul de cuvânt nu a precizat şi când ar putea fi administrate copiilor primele doze, de calendarul de vaccinare fiind responsabil Ministerul Sănătăţii.

Laboratorul şi-a finalizat studiile clinice pe copii şi adolescenţi, iar rezultatele acestora vor fi publicate în revista britanică The Lancet, a adăugat el.

China a aprobat până acum pe lângă Sinovac, administrarea la adulţi a vaccinurilor produse de laboratoarele Sinopharm (două doze) şi Cansino Biologics (o doză).

Aceste laboratoare au iniţiat, de asemenea, studii clinice pe minori. În total, circa 20 de candidaţi chinezi la vaccin sunt în faza studiilor clinice, a declarat duminică un responsabil din cadrul Ministerului Sănătăţii, Zheng Zhongwei.

Serurile produse de Sinovac şi Sinopharm au fost aprobate pentru utilizare la adulţi de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ambele sunt utilizate în mai multe ţări din întreaga lume.

Uniunea Europeană, Statele Unite şi Regatul Unit au aprobat utilizarea vaccinului Pfizer/BioNTech la copii începând cu vârsta de 12 ani.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Urmează Romania că deschizătoare de drumuri pentru acest experiment fără precedent in democrație.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb