China suspendă unele importuri de carne de porc din Canada

V.I.
Internaţional / 26 iunie 2019

China suspendă unele importuri de carne de porc din Canada

China a suspendat unele importuri de carne de porc din Canada, pe fondul crizei diplomatice dintre cele două ţări, transmite BBC.

Autorităţile de la Beijing susţin că au găsit un aditiv interzis în nutreţul cu care ar fi fost hrăniţi porcii sacrificaţi pentru a fi exportaţi din Canada în China.

O investigaţie a arătat că până la 188 de certificate sanitar-veterinare ataşate exporturilor de carne de porc spre China au fost falsificate, conform unui comunicat al Ambasadei chineze la Ottawa

China a solicitat Canadei "să adopte măsuri eficiente" pentru a asigura siguranţa produselor alimentare vândute statului asiatic şi a cerut autorităţilor canadiene "să suspende din 25 iunie emiterea de certificate pentru exporturile de carne spre China".

Decizia vine pe fondul sporirii în ultimele luni a tensiunilor politice dintre China şi Canada, după arestarea directorului financiar al Huawei, Meng Wanzhou, la Vancouver. Meng este fiica celui care a înfiinţat gigantul chinez al telecomunicaţiilor.

De asemenea, suspendarea importurilor de carne de porc din Canada vine într-o perioadă în care autorităţile de la Beijing se confruntă cu o epidemie de pestă porcină africană.

Luna aceasta, China a cerut autorităţilor locale să ofere sprijin financiar crescătorilor de porci, atât din gospodăriile ţărăneşti cât şi din marile ferme industriale, pentru a stabiliza producţia, în condiţiile în care pesta porcină africană a afectat semnificativ efectivele de porcine din statul asiatic.

Astfel, urmează să fie acordate garanţii de credit fermelor unde se cresc peste 5.000 de porci anual, dar şi marilor complexe industriale, a informat Ministerul Agriculturii. De asemenea, garanţiile pentru împrumuturile ajunse la scadenţă vor fi extinse pentru fermieri, perioada de procesare va fi scurtată iar ratele dobânzilor bancare pentru companiile din sectorul agricol va fi plafonată la 2%.

Decizia autorităţilor vine după ce în aprilie s-a înregistrat o scădere de 22% a efectivelor de porcine, comparativ cu perioada similară din 2018, cel mai semnificativ declin înregistrat vreodată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb