Ciolacu: "Avem cea mai mare impozitare pe muncă şi cea mai mică pe capital"

F.D.
Politică / 22 noiembrie 2023

Ciolacu: "Avem cea mai mare impozitare pe muncă şi cea mai mică pe capital"

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare impozitare pe muncă şi cea mai mică pe capital şi a explicat că trebuie găsit un echilibru, în caz contrar urmând să apară crize sociale, relatează News.ro.

Premierul a fost întrebat miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă reducerea impozitării pe muncă s-ar putea aplica de la 1 ianuarie 2024.

"Nu se poate de la 1 ianuarie şi am anunţat acest lucru. Am zis că este primul lucru pe care îl are în vedere, după ce vedem execuţiile până la sfârşitul anului şi execuţia, în primul rând, pe primul trimestru al anului 2024. Avem în vedere în coaliţie şi am discutat acest lucru în coaliţie, că impozitarea muncii este cea mai mare, este, în oglindă cu impozitarea capitalului. Ca să înţelegem, peste tot în lume se impozitează capitalul. Noi avem cea mai mare impozitare pe muncă şi cea mai mică pe capital. Şi trebuie găsit echilibru, pentru că dacă nu găsim echilibru, vom crea crize sociale. Aşa se ajunge la crizele sociale. Acumularea de o parte a marilor averi şi sărăcirea în partea cealaltă şi discuţia interminabilă de ce mărim pensiile. Pentru că sunt cele mai mici, pentru că acei oameni nu mai pot trăi cu o pensie de 1.500 de lei. Şi acei oameni sunt bunicii şi părinţii noştri. Sunt cei care au construit această ţară", a declarat Marcel Ciolacu.

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. Nu e nici un secret ca mutarea contriburiilor numai pe angajat de catre ministrul Teodorovici in mandatul Dancila este cauza saracirii accentuate si a nemultumirii explozive a angajatilor !Peste tot in lume (inclusiv in SUA) la fondul de pensii cotizeaza partial si angajatorul (asa cum era si in Romania ). O restabilire a partajarii contributiilor ar alina nemultumirile angajatilor (pt ca cei angajati pe salariul minim nu pot trai din cat le ramane ) ar scuti si guvernul de multe contorsionari si peticeala cu vouchere ,pachete alimentare ,subventii de caldura etc . Ar fi si mai demn si mai fair play pentru angajati si angajatori ,si ar castiga bunavointa celor care stiu exact unde e problema ( inclusiv bugetari ,politie,armata ,administratie etc . Are sens in acest context extrem de negativ din 2023 si sunt milioane de votanti interesati de asta ! !

    1. te-o platit careva sa spui asemenea ineptii ? pt tine ca salariat nu s-a schimbat nimic, din contra e mai bine pt ca prin trecerea lor pe salariat a devenit fapta penala nevirarea contributiilor acestuia in conturile trezoreriei. inainte era doar contraventie, era o datorie a firmei catre stat si mii de firme nu virau aceste contributii si tu ca angajat, chiar daca ii dadeai in judecata, nu era nimeni pedepsit , ramaneai si neasigurat la sanatate si fara contributie la pensie si somaj.

      Acum sunt banii tai si firma e doar intermediar, nevirarea lor este similar unui furt si administratorul e pasibil de puscarie, cu un avocat bun poti merge pana la ue daca nu gasesti in romania decizie favorabila si il bagi in puscarie. 

      Ca nu stie de spune.

      Domnule CIOLACU. Intentia dumneavoastra de a reduce impozitul pe munca si TAXAREA CORECTA a BOGATILOR STRAINI care detin in Romania trei sferturi din MULTINATIONALELE care aproape ca sunt SCUTITI de TAXE si IMPOZITE pe care le platesc in TARILE MAMA,cred ca sfarsitul dumneavoastra ca OM politic este foarte aproape. Romanilor,tot li se spune ca daca STRAINII care DETIN aceste COMPANII in Romania li se vor aplica TAXE si IMPOZITE ca in tarile lor,vor pleca din romania. Eu,va spun nu vor pleca nicaieri si vor plati fara sa faca scandal ,ci,se vor multumi ca nu sunt pusi sa plateasca taxe si impozite ca in tarile lor. PERICOLUL,vine insa din INTERIORUL CLASEI POLITICE ROMANESTI din asazisa DREAPTA,care sunt VANDUTI STRAINILOR. NEHAMMERI ca RARES BOGDAN,SIGHIARTAU si toata SLEAHTA PDLista devenita peste noapte din SOCIALISTI POPULARI EUROPENI,or sa va DEMOLEZE. Pe acesti PRADATORI autohtoni.nu ii intereseaza de ROMANII de rand ci,se pun binre cu STRAINII ca sa se imbogateasca si ei. Un singur ROMAN ADEVARAT este domnul GENERAL CIUCA,care fiind militar isi IUBESTE TARA si pe ROMANI. Asa ca aveti mare grija.!

      Stimate domn impozitul pe salariu este 72%. La 100 lei net primit de angajat se platesc 72 lei la stat.

    stim de mult , si ?

    Mereu trebuie el sa pună totul în antiteza cu "capitalul". Capitalul plătește acele salarii pe care tot el le supraimpoziteaza. Ipocrizie tipic socialista. Soluția echitabila, reducerea tuturor contribuțiilor.

    da numai ca in vest si impozitul pe capital e diferit, nu e totuna ca ai 5000 de euro la bursa sau 500.000.000 de euro.

    la noi parca vad ca va fi taxa mai mare la cei cu 5000. 

    la noi ca la nimenea.

    in vest traxele mari sunt la venituri mari , in romania fix invers. si dup-aia se mira ca bogatii devin tot mai bogati si saracii merg in jos. pt ca sunt cocosati de taxe, iar bogatii platesc jumate. 

    1. Vestul devenit socialist nu poate fi luat ca model. În primul rand a lua de la oricine cu scopul declarat cel puțin de a da altcuiva este profund imoral și practic anulează și egalitatea în fata legii (unuia I se ia, altul primeste). Plus este vorba de raportul inegal de forte, pentru ca statul prin mijloacele sale te forțează sa te supui, el deține monopolul violentei la urma urmei. Așadar nu tot ceea ce este în Vest este bun, normal, moral și corect.

      impozitarea progresiva e corecta, pt ca altfel se intampla exact ca la monopoly, la final unul detine tot.

      COMUNISM

      Asta e cel mai răsuflat și clasic slogan socialist. Pt ca argument nu poate fi numit. Sau te referi la modelul progresiv din Vest unde BlackRock și Vanguard "dețin tot". Adică nu mai este loc pentru nimeni? :))) Și chiar și asa acele fonduri cine sunt? Probabil și pensiile a milioane de oameni.

      COMUNISM BLA BLA. adica la americani e comunism?

      la nemti e comunism?  

      poate n-ati trait pe vremea lui ceasca dc vorbiti asa. 

      un salariat cu salariul minim plateste la stat 45% din cat castiga. un patron dc e multimilionar in euro plateste 16% imp pe profit plus 8% imp pe dividende, deci jumate.  

      dc ai venituri mici pe un pfa poti sa ajungi sa ai si mai mult de 50% TAXE, DAR dc depasesti 60 de salarii platesti 10% pt tot ce e peste 60 de salarii, si etc. la un imm la fel cu cat ai venituri mai mari cu atat esti mai optimizat fiscal. 

      bine sa nu se inteleaga ca cineva crede ca ciolacu vrea sa micsoreze inegalitatea de sanse din Romania. nuuuu. probabil doar vrea sa taxeze capitalul mai mult, sa-si continue hotia si risipa.

      dar realitatea e ca , cei cu venituri mici in Romania sunt cel mai greu taxati din Europa in acest moment. nu cred ca se va schimba asta, ci ca e doar gargara electorala. 

      si in us sunt lasate portite astfel incat cei bogati sa plateasca f putin. ati vazut taxele lui Trump, ce a platit e mizilic procentual din cat a castigat.

      in consecinta si la ei sunt supercristalizate averile, diferenta dintre bogati si saraci e tot mai mare, si da e o problema. pt ca asa ajungi la comunism sau fascism. deci mai bine o distribuire mai corecta, sa nu repetam greselile trecutului. bogatii tot bogati ar fi nu va faceti probleme. 

      la final decide unul tot in orice formula de taxare si in roice sistem!

      doar ca e denumit altfel in diferite sisteme economice sau e controlat de altul! 

      monopolizarea se muta periodic cum se umfla si desumfla la zeci de ani datoria gov ca procent din pib datoria familiilor ca procent din pib datoria corporatiilor ca procent din pib.... la fiecare zeci de ani se formeaza monopolizare pe anumite industrii ramuri taxari pana plesnesc si cer redistribuirea caselor si terenurilor redistribuirea activelor redistribuirea veniturilor redistribuirea resurselor... si jocul se repeta... de multeo ra fost asa si pe meleagurile romaniei... a germaniei... japoniei... frantei uk...america de nenumarate ori.... italia... turcai...grecia...... 

      "Capi talul" formarea si distrugerea de capital este stras legat de ciclitatea monopolistica din piata! adica odata cu ele se formeaza monopolul si odata cu distrrugerea disparitia capitalului se dizolva monopolul vechi - si jocul se reseta... prin vointa poporulul revolutii razboaie sau prin pace schimbari de legi si constitutii sau prin politici reversibile de taxare (care politici sunt mai mult plasturi pe rana pe termen scurt - unde in fata tensiunile acumulate tot o forma de revolutie sau razboi cer - iar daca cei de la putere si din monopol nu cred - vor asista la crasuri groaznice industriale si de pib ... vor tine monoplul nebunii chiar si in crashuri daca nu intervine poporul si legiuitorul sa rupa zalele la ceva anturi). 

      s c c r e t 

    Risipa fără margini a banului public se acoperă mereu cu dezbateri de clasă, deturnand atenția oamenilor de la adevarata problema, adică am fugit după fenta. Socialismul in România a luat doar o scurtă pauză.

    COMUNISM !!!

    We are so back baby!!!

    LFG !! 

    1. impozitarea pe munca, adică pe venitul unui salariat, este de 10% atât!!!; Restul pana la 42% sunt contribuții la pensie și la sănătate, adica niște servicii pe care fiecare salariat le plătește și beneficiază de ele.(nu vorbim aici de calitatea acestora și nici de risipa de resurse din aceste sisteme!)

    2. Capitalul nu poate fi impozitat, doar profitul rezultat din diversele investiții, tranzactii, etc. Dacă de exemplu capitalul este investit în 10 apartamente, se va plăti impozit pe chiria incasata și impozit pe proprietate, impozit care tine cont de valoarea apartamentelor. Dacă capitalul, sa zicem 1.000.000. euro depus la banca se va plăti impozit pe dobânda obținută, nu pe valoarea de 1.000.000. euro. Sa impozitezi capitalul, adică suma de 1.000.000. euro, este o aiureala pt ca nu ai face decât sa-l diminuezi și sa obții prin impozitare din ce in ce mai puțin, iar la o impozitare anuala de 10% pur și simplu capitalul ar dispărea in câțiva ani!!! Pe bursa în prezent este impozitat doar castigul, fără a se putea deduce pierderile, lucru destul de discutabil. Dacă banii sunt "la saltea" nu pot fi impozitați, dar nici nu produc ceva. 

    3. Cea mai mare prostie este asta cu marile companii care nu plătesc taxe!!! Marile firme plătesc și TVA(19%) si ACCIZE și darile pe salarii la lor valoarea reala(43%)!!! Singura optimizare pe care o fac este plata totala sau parțială a impozitului pe profit(16%) în alta țară, doar dacă acest lucru este permis din punct de vedere legislativ. Și oricum ele creează cele mai multe locuri de muncă din tara. 

    3. Personal consider ca impozitarea progresivă este incorecta; plătind cu aceeasi cota, daca câștigi de 10 ori mai mult, plătești și impozit de 10 ori mai mare; nu vad de ce ar fi corect ca în acest caz sa plătești un impozit de 15 ori mai mare... Practic se descurajează muncă. 

    4. Se spune ca bogatii plătesc prea puțin... Asa o fi, dar ei creează mii, zeci de mii sau sute de mii de locuri de munca, acest lucru fiind mult mai avantajos pt societate decat sa-i taxezi agresiv. 

    5. Câteva aberații care trebuie corectate(s-a început deja, dar cam timid): 

    - cei mai bine plătiți salariați din tara(IT-sti) sunt scutiți de impozitul pe venit. 

    - cei mai prost plătiți, salariații din HORECA, plătesc impozit întreg, ba mai mult, li se impozitează și bacșișul. 

    - cei mai vulnerabil angajați din punct de vedere sănătate, cei din construcții și agricultura, sunt scutiți de plata contribuțiilor la sănătate, dar beneficiază de servicii medicale gratuite.

    - cele mai mari pensii le obțin cei care nu au contribuit la sistemul de pensii. 

    1. cele mai fericite tari din lume sunt tarile nordice, finlanda, sedia, danemarca, norvegia. culmea e ca acolo:

      "în toate țările nordice, taxele sunt mai mari decât în restul lumii. În Danemarca, Finlanda și Islanda, cetățenii plătesc taxe de 55,89%, 53,75% și, respectiv, 46,24%. 

      Spre comparație, media la nivelul țărilor OECD este de 41,65%. 

      Totodată, pe baza principiului responsabilității publice, cetățenii cu venituri mari plătesc taxe mai mari pentru a asigura un venit minim pentru cei mai puțin norocoși, care au venituri mici sau deloc. Acest principiu se întâlnește în statele enumerate mai sus, dar și în Austria, Olanda și Belgia." 

      asa este, doar ca în aceste tari serviciile oferite de stat sunt eficiente, iar "furaciunile" bugetarilor minime.

      Cu cât taxarea este mai mare cu atât puterea guvernelor este mai mare în detrimentul libertății individuale. Dacă România ar ajunge la același nivel cu siguranță as pleca din tara.

      Si in alta ordine de idei sa nu mai rămânem blocați in imaginea ideala din anii 80 a tarilor nordice.

      Din câte știu Stockholm datorita mecanismului inteligent de redistribuire a ajuns capitala violurilor din Europa. Rata de sinucideri și depresii este cea mai mare în tarile nordice. Același în care dacă îndrăznești sa iti educi copilul cum consideri iti este luat de către stat și încredințat unei familii lgbt și multe altele... Dar dacă asta iti dorești, ei primesc emigranți în continuare..... 

    autorul de mai sus uita sau omita sa spuna ca se refera la "capitlul" detinut si fomat tot de maici si tatici ori SMEuri... nici nu ne referim la corporate sau barosani!!! pentru ca aia au clar portite legale de evitare taxarea pe capital.

    Fenomen observat chiar si in 2011 si in 92 si in anii 50 pana in 58 ... unde se ...cica "Taxa" capitalul... cand defapt tot mama si tata pierdeau detinrelea la ceva capitaluri invechite... unde impozitarea ii cocosa ca procent din venit net castigat din "salarii" sau mici activitati antreprenoriale! 

    ce zice ciolacul mai sus: urmeaza sa taxeze mai drastic paritntii ce detin in nume personal mosteniri! despre asta este vorba! sau ce detin ori formeaza in nume personal prea mult capital! fortand oamenii in fata sa vanda din detineri - iar cu ocazia asta sa se raceasca putin piata la specula.... el nu se refere nicidecum la eliberarea in piata de capital a celul de pe balantele bancare ce sta toxic... sau al celor de la dezvoltatori ce sta speculativ inghetat de dobanda bnr.... 

    ma intreb ce face piata cand dobanda reala se duce pozitiv anul urmator si dobanda bnr uita sa cada sau randamentul al bonduri uita sa cada?! sau dobanda ipotecare cu tot cu premiumul de risc uita sa cada...?! cine plateste diferenta?! 

    s c c r e t 

    Votam cu Diana Sosoaca !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb