CIOLACU: "Elaborarea PNRR de către companii private aflate în conflicte de interese are o latură penală"

J.P.
Politică / 4 iunie 2021

"Elaborarea PNRR de către companii private aflate în conflicte de interese are o latură penală"

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că modul în care a fost elaborat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) de către companii private aflate în conflicte de interese, pentru care consultanţii au fost plătiţi cu sume între 1.200 şi 1.450 euro pe zi, are "o latură penală" iar organele de anchetă trebuie să se autosesizeze, conform Agerpres.

"Problema nu este că aceste companii au fost plătite în calitate de consultanţi. Nu, nu sunt consultanţi. Aceste companii sunt în conflict de interese. Este o infracţiune ceea ce se întâmplă în acest moment în ministerul domnului Ghinea şi presupun cu buna ştiinţă a domnului Ghinea. Nu a existat niciodată ca documentele oficiale să fie scrise de companii private. A mai fost o singură abatere, cea a domnului ministru Costache, la Ministerul Sănătăţii, când o ordonanţă de urgenţă a fost primită pe mail de la o companie privată cu interese în domeniul medical. Eu speram ca până acum DNA să rezolve problema. Se scriu documente ale statului în birouri private. Vom comunica aceste aspecte comisarilor europeni, dar este o latură penală", a spus Ciolacu la B1TV.

Potrivit liderului social-democrat, consultanţii au fost plătiţi cu sume cuprinse între 1.200 şi 1.450 euro pe zi, chiar dacă multe documente au fost luate din altele mai vechi cu copy-paste, lucru evident pentru că au lăsat anul 2006 ca termen de finalizare a unor activităţi.

"Eu mă gândesc că mai bine să mă las de politică şi să mă apuc de consultanţă. Sunt 32,4 milioane euro pentru salariile şi stimulente financiare pentru recalcularea pensiilor, către consultanţi, că ministerul nu are timp. 27 milioane euro sunt pentru elaborarea de ghiduri metodologice pe sănătate. Deşi există toate aceste studii făcute de Banca Mondială. 41 milioane euro sunt pentru consultanţă în vederea ajustării cadrului legislativ pentru programele de formare în domeniul sănătăţii. 30 de milioane euro pentru servicii de consultanţă pentru reorganizarea companiilor de stat. Nu mai bine capitalizezi companiile de stat cu aceşti bani? A fost luat cu copy-paste, pentru că au lăsat anul 2006 ca termen pentru efectuarea unor activităţi. Este o bătaie de joc, este făcut pe genunchi, au dus nişte document la Bruxelles pe care nu le-au arătat nici românilor, nici în Parlament. Acum aflăm, când putem, ceea ce face Guvernul României", susţine Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD afirmat că PNRR este de fapt folosit în acest moment de apropiaţii ministrului Fondurilor Europene "ca să se îmbogăţească".

"Este scris de oamenii lor, ca să se îmbogăţească. Facem un împrumut de 15 miliarde de euro, îndatorăm pe toţi românii, în loc să căutăm să atragem granturile din exerciţiile financiare 2014-2020, venim cu nişte împrumuturi imense, venim cu nişte reforme, pentru că trebuie nişte măsuri ca să nu intrăm în colaps. Şi (n.red.: din acest motiv) au tăiat de la salarii, au îngheţat toate salariile şi pensiile, nivelul de trai scade. Pentru ce? Astăzi am aflat adevărul. Pentru nişte companii abonate direct cu Guvernul României şi cu statul român. Şi ce am mai descoperit azi, şi nu avem toate anexele, pentru că nu pot fi descărcate. Există anexe la PNRR care nu pot fi încă descărcate de pe site-ul ministerului", a menţionat Ciolacu.

Acesta susţine că este "un conflict grosolan de interese" între ministrul Fondurilor Europene şi companii private care doresc să beneficieze de bani din PNRR, iar UAT-urile nu au la dispoziţie niciun mecanism transparent pentru a accesa aceşti bani.

"Sunt subcontractori sau consultanţi care au probabil clienţi companii private care vor lua bani din PNRR. Ei scriu proiectele, iar statul român a devenit un intermediar între bani şi companii. Au conceput documentele de aşa natură, ca ei să fie beneficiarii direcţi, pentru că nu se mai face niciun fel de selecţie. Păi credeţi că va accepta vreodată aşa ceva Comisia Europeană? Aceste proiecte din PNRR nu vor fi supuse Legii achiziţiilor publice. Nu există niciun mecanism transparent prin care UAT-urile să poată accesa aceşti bani din PNRR. Se fac nişte liste şi vor să facă nişte contracte între ministrul Fondurilor Europene şi un UAT. Nu este niciun studiu pe zonele de dezvoltare: avem o migraţie a românilor în Europa, ne vrem românii înapoi să facă aici plusvaloare ca să fie sustenabil fondul de pensii", a mai spus preşedintele PSD.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. mai catule &co

    cat mai aveti de gand sa ne fraieriti, furati, ingropati in datorii ???? 

    cine dracu va permite sa faceti toate nenorocirile astea? 

    voi le faceti si noi si copii nostri le vom plati! 

    sunteti niste HOTI si INCAPABILI in fruntea unei tari!!!!! 

    ale cui interese le reprezentati!!!??? 

    oricum nene Ciolacu, daca nu faci zarva mai mare din acest adevar trist si daca nu faceti greva parlamentara nu rezolvam nimic!!! 

    nimic!! 

    aceasta nemernicie iesita la suprafata latrinei care este guvernul falimentar al acestei coalitii inimaginabil de jegoase NE VA DISTRUGE TARA SI NEAMUL !!~

    trebuiesc huiduiti cu pietre!!! 

    1. Domnule Marcel. Lasa domnule plansu pe umerii romanilor si treci la fapte ca de vorbe suntem satui. Ce vrei sa sesizezi procurorii romani despre FURTURILE puse la cale de Iohannis,Catu,Barna si Ghinea.? Pai atata iti trebuie,ca imediat ajungi langa Dragnea. Nu ma crezi.? Pai dupa ce o Tara intreaga a vazut cum FASCISTII de la USR-PLUS au FURAT VOTURILE cu Sacii de la sectorul 1 cu ajutorul PROCURORULUI,ce sa intamplat. Nimic. A iesit Iohannis si a decretat ca alegerile au fost corecte si procurorii sau cacat pe ei de frica. Acum,COTOROANTA din GUADELUPE,a ingropat sectoru 1 in gunoaie ,parcurile si strazile sunt pline de sobolani si capuse,iar SOBOLANUL care o sustine de la cel mai inalt nivel se plimba cu bicicleta printre buruieni,insotit de un ASCHILAMBIC de la o banca(care i-a dat bani cu sacu din chiria casei furate),de zici ca suntem o Tara de desene animate.Daca iti pasa de Romania si Romani,reclama la UNIUNEA Europeana toate FURTURILE puse la cale de actuala GASCA care conduce Romania,ca ai destui europarlamentari care pot face acest lucru,plus ca acum esti prieten cu CALAUL ROMANIEI,TIMMERMANS pe care l-ai reevaluat. Ia sa vedem ce mare PATRIOT esti.!

      pari cam prostut , daca speri de la UE sa faca ceva , cine crezi ca sustine otrepele din guvern sa faca ce fac ? timmermans pe care il numesti calaul Romaniei , de unde este ? toti au nevoie de o Romanie slaba , obiceiul asta nociv de cere ajutor la altii este specific romanilor , doar noi ne putem salva !

      Cred ca tu visezi,daca tu te crezi un salvator al romaniei si romanilor. Croitorasul cel viteaz care crede ca el croieste o noua romanie,ori este prost,ori este dus cu pluta. Asa ca visatorule,fa o laba ca sa te linistesti.!

      n-ai inteles nimic prostule , mai citeste o data , nu-i prima data cand te repezi si mai tarziu intelegi ! cat despre laba pari priceput !

    Cand veti invata sa furati si voi ca lumea, o sa aveti bani s aplatiti presa, justitie si nu o sa mai infundati puscaria pentru rasoleli ca doua secretare pontate la stat dar muncind la privat. Cele doua secretare nu castigau pe luna cat castiga un USR-ist pe zi si de aici e diferenta. Invatati ca obrazul subtire cu cheltuieli se tine si terminati cu socialismele astea de duzina.

    si daca are latura penala , ai facut plingere la parchet ? bai lingurar borat ce esti , tu crezi ca mai pacalesti lumea cu tanguirile tale pe fb si la tv ? altceva decat sa spui ce vede si lumea mai stii ? psd-pnl -usr aceiasi mizerie , cainii sa va voteze curvelor !

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb