Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că în privinţa drogurilor se vor lua măsuri drastice, dar a respins varianta unei testări în masă a elevilor, relatează agerpres.ro.
"Printre primele vizite după ce am fost învestit prim-ministru a fost la Ministerul Educaţiei. Încă de atunci am spus că deja avem semnale. Au fost printre primele semnale pe care le-am primit din funcţia de prim-ministru de la statul român. Există o coordonare în acest moment şi cu ministrul Justiţiei şi cu ministrul de Interne. Am văzut de dimineaţă şi anunţul preşedintelui României de a intra cu anumite măsuri în CSAT. Se vor lua măsuri drastice. Şi la intrarea (n.r. în colegiu) prima întrebare pe care mi-au pus-o părinţii a fost: 'Ce facem cu drogurile?'. Nu credem în testări în masă", a spus Ciolacu, luni, în prima zi a anului şcolar 2023/2024, la Colegiul Tehnic "Anghel Saligny", pe care l-a vizitat alături de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.
Ciolacu a explicat că se vor adopta modificări legislative, astfel încât minorii să poată fi testaţi, cu acordul părinţilor, pe cheltuiala statului.
"Dar am zis că venim cu modificări legislative, astfel încât, dacă un părinte doreşte ca şi copilul său să fie testat, acest lucru să se facă pe cheltuiala statului. Vor fi şi modificări, cu permisele de conducere. (...)Poate găsim şi la tinerii între 16 şi 18 ani dacă sunt depistaţi, la anumite testări, pozitiv în ceea ce priveşte drogurile, să nu aibă voie să îşi ia permisul de la 18 ani. Poate se gândesc de două ori mai bine când vor să experimenteze acest lucru", a adăugat Ciolacu.
Premierul a subliniat că "statul e dator, ca în perioada următoare, să acţioneze mult mai drastic şi mult mai coordonat".
"Nu trebuie să testăm toţi copiii din România să putem prinde dealerii care vând droguri. Cred că aici trebuie să acţionăm şi dacă o conducere a unui liceu consideră că un anumit copil trebuie testat, el fiind minor, se coordonează cu părinţii, cum este normal, şi se face acest test. Dar să devină aşa o isterie în naţională, în care luăm copiii cu arcanul şi îi testăm, mi se pare o abordare deplasată şi nu se va fi cu efectul scontat", a mai spus Ciolacu.
Întrebat dacă drogurile reprezintă o temă care ţine de siguranţa naţională, Ciolacu a spus: "Categoric! În acest moment, categoric. Şi acesta va fi şi nivelul de abordare".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2023, 16:06)
testele si testarile = smekerie de facut bani , efect 0 , sau spre 0 !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2023, 17:07)
ar trebuii avem 22,3 % tineri fara locuri de munca…?!
asta se traduce in 4 si cv milioane de “hoinari”
nu toti… unii intra si la categoria studenti..
s c c r e t
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2023, 17:59)
Odata ce ati creat cerere prin dezincriminarea consumului, a ce va asteptati ? Masuri ?Mai vedem...