Ciprian Copariu, ASF: "25-30 de companii de pe Rasdaq se califică pentru piaţa reglementată"

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 ianuarie 2015

Mai bine de jumătate din companiile de pe piaţa Rasdaq au convocat acţionarii, să decidă dacă se mută la Bursa de Valori Bucureşti - pe piaţa reglementată ori pe sistemul alternativ - sau se delistează, în condiţiile desfiinţării Rasdaq, potrivit lui Ciprian Copariu, Director al Direcţiei Emitenţi, Monitorizare Tranzacţii şi Abuz pe Piaţă din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Domnia sa a declarat, ieri, că aproximativ 500 de companii, din cele 911 de pe Rasdaq au convocat deja acţionarii, în timp ce aproximativ 200 se află în diverse stadii de reorganizare, insolvenţă, faliment.

"25-30 de companii de pe Rasdaq se califică pentru piaţa reglementată a BVB", a spus Ciprian Copariu. Legea 151/2014 prevede că activitatea pieţei Rasdaq şi a pieţei valorilor mobiliare necotate încetează de drept la 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, astfel că emitenţii trebuie să decidă, în adunări generale, dacă se vor muta pe piaţa reglementată, pe sistemul alternativ de tranzacţionare sau dacă se delistează.

Statutul Rasdaq a fost una dintre cele mai problematice situaţii care au afectat opinia investitorilor despre piaţa de capital, deoarece această piaţă nu este încadrată, conform directivei MIFID, nici în categoria pieţelor reglementate, nici în cea a sistemelor alternative de tranzacţionare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb