Circuitul Salonul Calului a adunat în prima etapă a competiţiei 129 de cai participanţi

Ziarul BURSA #Comunicate de presă / 25 aprilie 2016

Circuitul Salonul Calului a adunat în prima etapă a competiţiei 129 de cai participanţi

ASR Principesa Maria a premiat câştigătorii uneia dintre cele mai dificile probe din concurs, Trofeul OCULUS

Etapa de primăvară a Circuitului Salonul Calului, desfăşurată între 21 - 24 aprilie, la Clubul Equestria, a adunat la start 129 de cai, care au participat la 16 probe de sărituri peste obstacole, cu grade diferite de dificultate.

În probele mai uşoare, sportivii înscrişi au avut alături cai de nivel competiţional mai mic, care valoarează între 10.000 şi 15.000 euro, însă în cadrul probelor dificile au concurat cai experiementaţi, cu nivel de performanţă ridicat, a căror valoare poate ajunge până la 100.000 euro.

Prima etapă a Circuitului Salonul Calului s-a bucurat de prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Maria a României, care a acordat evenimentului titlul de "Înaltul Patronaj al Principesei Maria a României". Fiind pasionată de echitaţie, Alteţa Sa Regală a asistat sâmbătă la una dintre cele mai importante probe din concurs, Trofeul OCULUS, la finalul căreia a oferit trofeele sportivilor învingători.

"Ne bucurăm că şi anul acesta Salonul Calului a debutat în forţă, cu un număr impresionant de cai înscrişi în probele de sărituri peste obstacole. Astfel, spectatorii au putut admira evoluţia cuplurilor tinere, aflate la început de drum în materie de competiţii sportive, dar şi performanţa cailor şi a sportivilor experimentaţi. De asemenea, ne onorează faptul că Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României s-a alăturat evenimentului nostru, acest lucru fiind un motiv de bucurie pentru noi şi o motivaţie în plus pentru sportivii înscrişi în concurs", a declarat Ozana Moraru, Proprietar al Bazei Hipice Equestria şi Preşedintele Clubului Equestria.

Programul evenimentului a fost unul complex, cuprinzând 16 probe de sărituri peste obstacole. Cele mai uşoare probe din competiţie au fost cele pentru amatori, debutanţi şi copii, cu obstacole de până la 1 metru, în timp ce probele de nivel D, C şi A sunt adresate cuplurilor cu experienţă. Cele mai spectaculoase şi dificile probe din concurs au fost Trofeul OCULUS, o probă de nivel C, câştigată de sportivul Cojocariu Aurel, alături de calul său, Lucy Liu; Trofeul CA IMMO, o probă de nivel D, a cărui câştigător a fost reprezentantul Clubului Equestria, Florin Lateş, alături de calul Natasha; Trofeul JOCKEY CLUB, cea mai dificilă probă din concurs, de nivel A, câştigată în urma barajului de Radu Ilioi cu Quintender, urmat în clasament de Ionuţ Ursache cu Spacehoper, iar pe locul III s-a clasat Radu Ilioi, cu cel de-al doilea cal, Granini.

Sportivii câştigători ai primei etape a Circuitului Salonul Calului, ediţia 2016, au împărţit premii în valoare de 35.000 lei.

Circuitul Salonul Calului va continua anul acesta cu încă două etape, ediţia de vară având loc între 23 - 26 iunie, iar Finala se va desfăşura între 22 - 25 septembrie.

Despre Equestria:

Clubul Equestria a fost înfiinţat în anul 2010 de către Dr. Ozana şi Cristian Moraru. Este situat în zona Snagov, sat Tâncăbeşti pe o suprafaţă de 2,5 hectare din care 1 hectar îl reprezintă construcţia clubului la sol. Equestria dispune de terenuri de concurs şi manej, padocuri, 86 de boxe pentru cai, manejuri acoperite, tribune pentru 500 de spectatori şi deţine 76 cai (26 proprii şi 50 în pensiune) din cele mai frumoase rase. Clubul permite plimbări în aer liber în împrejurimi şi organizează permanent lecţii de echitaţie pentru copii şi amatori. Dotările sunt completate de un hotel, un restaurant cu o capacitate de 50-60 de persoane, două săli de conferinţă, asigurând astfel, condiţiile perfecte pentru organizarea evenimenteor corporate (workshop-uri sau teambuilding-uri). Equestria organizează competiţii regulate de echitaţie pentru profesionişti, dar şi pentru copii şi amatori. Manifestările deja tradiţionale includ Cupa Equestria, Marele Premiu al Municipiului Bucureşti, Salonul Calului, sau, începând cu 2013, Concursul internaţional de sărituri peste obstacole FEI - Longines Grand Prix.

Informaţii despre evenimente sunt disponibile la adresa: www.salonul-calului.ro sau www.equestria.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb