Circulaţia feroviară între Baniţa şi Merişor rămâne închisă

Mina Irina
Miscellanea / 9 aprilie 2017

Circulaţia feroviară între Baniţa şi Merişor rămâne închisă

Călătorii din cinci trenuri vor fi preluaţi cu mijloace auto

----

Actualizare 13:39 Mecanicii trenului deraiat lângă Petroşani ar fi cerut cale liberă prin staţie, descoperind că au rămas fără frâne

Cei doi mecanici decedaţi sâmbătă după-amiază în urma deraierii unui tren privat de marfă, deţinut de operatorul Unicom Tranzit, în apropiere de Petroşani, judeţul Hunedoara, ar fi cerut cale liberă prin staţie, după ce au descoperit că au rămas fără frâne, au declarat duminică pentru News.ro surse din rândul anchetatorilor.

Reprezentanţii transportatorului feroviar au fost prezenţi sâmbătă la locul accidentului, urmând să fie audiaţi în cadrul anchetei, la fel ca şi dispecerii care au ţinut legătura cu mecanicii locomotivei, potrivit poliţiştilor hunedoreni.

Sursele au afirmat: "Trenul de marfă ar fi rămas fără frâne. Când au descoperit acest lucru, mecanicii de locomotivă le-au cerut colegilor din staţia Subcetate cale liberă, să nu mai fie nicio altă garnitură în zonă. Probabil, au crezut că se vor opri undeva şi au încercat să atenueze efectele dezastrului".

Acestea spun totodată că abia la finalizarea anchetei vor fi făcute publice cauzele accidentului.

Sursele adaugă: "Încă nu se ştie exact ce s-a întâmplat. Cu siguranţă, toate trenurile trebuie verificate înainte de a pleca pe traseu. Există şi un grafic care le spune mecanicilor cu ce viteză să circule pe fiecare porţiune de drum pe care o parcurg".

(M.I.)

-------

Circulaţia feroviară pe ruta Petroşani - Simeria rămâne în continuare închisă în zona staţiilor Baniţa - Merişor, după ce un tren privat de marfă cu 16 vagoane a deraiat, iar două persoane au murit, calea ferată fiind avariată, astfel că două trenuri vor fi deviate duminică pe o rută ocolitoare, în timp ce pentru alte cinci trenuri călătorii vor fi transbordarea cu mijloace auto, a anunţat duminică dimineaţă Compania Naţională de Căi Ferate CFR.

Accidentul feroviar de lângă Petroşani, în urma căruia cei doi mecanici de locomotivă au murit, s-ar fi produs din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare al trenului de marfă, care a deraiat între staţiile Baniţa şi Merişor, transmite News.ro.

O comisie mixtă Procuratură/Agenţia de Investigare Feroviară (AGIFER) anchetează accidentul.

Un comunicat al CFR informează: "Din datele centralizate până la această oră rezultă că infrastructura feroviară este distrusă pe ambele fire, pe o distanţă de aproximativ 200 metri. După finalizarea anchetei se vor retrage ultimele două vagoane, rămase pe şină, în staţia Petroşani, iar personalul feroviar va consolida linia de cale ferată pentru a permite intrarea în zonă a utilajelor de intervenţie".

Pentru ridicarea vagoanelor răsturnate se va acţiona cu trei trenuri-macara, două de 250 tone şi unul de 125 tone, precum şi cu un tren cu vinciuri.

Oficialii companiei menţionează: "CFR SA asigură continuitate în traficul feroviar pe zona respectivă, prin transbordarea pasagerilor cu mijloace auto - microbuze şi autobuze - între staţiile Petroşani şi Pui (şi retur), călătorii fiind preluaţi din aceste staţii de alte trenuri care circulă pe aceleaşi rute".

De asemeanea, pentru trenurile de lung parcurs (IR) care circulă spre Arad traficul este redirecţionat pe relaţia Filiaşi - Orşova - Timişoara - Arad, iar cele spre Simeria vor circula până la Petroşani, cu transbordare auto Petroşani - Pui, călătorii fiind apoi preluaţi de alte trenuri care au traseu comun.

În cursul zilei de duminică, se va asigura transbordare cu mijloace auto pentru călătorii din cinci trenuri: IR 1835, IR 1836, IR 1824, R 2023, R 2024, iar trenurile IR 1821 şi IR 1822 vor circula pe rută deviată, prin Orşova.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul accidentului feroviar care a avut loc lângă Petroşani şi în urma căruia două persoane, mecanici de locomotivă, şi-au pierdut viaţa.

Unele vagoane deraiate au căzut într-o râpă de aproximativ zece metri, traficul feroviar în zonă fiind blocat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb