Cît mai costă o zi de pace?

În lumea aceasta, în care totul se vinde şi se cumpără, unde instituţia "pieţei" a fost îmbrăcată-n armuri şi dotată cu necruţătoare arme menite să servească un zeu mai neîndurător, mai capricios şi mai distrugător decît însuşi Jupiter, războiul însuşi are un preţ. Este produs, întreţinut, vîndut şi cumpărat, iar pentru asta dispune de o întreagă economie. Costurile sunt definitiv cantonate la cotele înalte ale miliardelor. De fapt, ale zecilor şi sutelor de miliarde pentru cei care iau în serios lucrurile. Statele din lumea aceasta cheltuie, toate la un loc, peste 2.400 de miliarde de dolari într-un singur an (2024) pentru a putea dispune de "jucăriile", de "bucuriile şi frumuseţile" războiului. Costă, da' face! Mă rog, nu e clar cît face, dar de cheltuit se cheltuie. Ca să scoată Ucraina din ghearele ofensivelor ruseşti, SUA au livrat, zilele trecute, doar la ultima tranşă, vreo 61 de miliarde. Peste celelalte 44 de miliarde, în urmă cu nici un an. Încă vreo 5 miliarde de la Uniunea Europeană, se adună. Se adună, dar nu e neapărat de ajuns. Ca să vă faceţi o idee, Germania a hotărît, ca element de descurajare a Rusiei, să disloce permanent o brigadă în Lituania. Trei unităţi de luptă, două locaţii de staţionare cu amenajările necesare, cam 5.000 de oameni, vreo 2.000 de vehicule şi alte elemente de dotare. De la hotărîre pînă la deplină capacitate operaţională sunt necesari nu mai puţin de patru ani. Preţul pe etichetă, 11 miliarde de euro. O singură brigadă!!! Statele care alocă 50 şi mai mult de miliarde de dolari pentru cheltuielile lor militare anuale sunt doar zece. "Clubul" cu pricina acoperă, însumat, 2/3 din totalul global. De banii ăştia poţi să te "dezlănţui" nu doar în Ucraina, ci în cel puţin în alte 3-4 "locuri fierbinţi". Iar, dacă nu sunt chiar atît de fierbinţi, iar consumurile zilnice se menţin la cote relativ reduse, atunci poţi "să te joci cu soldăţei" chiar şi în 10-20 de locuri deodată! Ceea ce, de fapt, se şi întîmplă.

Sigur, nu-i tot una dacă de banii pe care-i bagi în armamente stai la tine acasă, te antrenezi şi îţi oferi mijloace cît mai performante cu care să faci faţă ameninţărilor unui vecin zurbagiu, unei situaţii de agresiune militară sau chiar de război, ori începi, după bunul plac, "să te plimbi" cu tancurile şi cu trupele tale pe teritoriul altor ţări, omorînd localnicii, distrugînd cît vezi cu ochii acareturile şi gospodăriile lor, şosele, centrale şi reţele de energie, spitale, şcoli, depozite, oraşe întregi, sate, cazărmi şi poziţii de luptă, mă rog, tot ceea ce ţi s-a năzărit că îţi stă în cale. Sunt două situaţii distincte, dar tot mai greu de distins în lumea de azi. Ucraina este, desigur, excepţia. Cea în care este mai clar ca lumina zilei cine este agresorul şi cine victima agresiunii, în ciuda uriaşului val de propagandă revărsat de la Moscova. Ceea ce arată însă acest război este mai mult decît îngrijorător şi anume că uriaşele cheltuieli făcute în timp de pace pentru dotarea şi pregătirea armatelor nu sunt nici pe departe îndeajuns atunci cînd conflictul devine "cald". Cheltuielile militare pentru a face faţă unei agresiuni sau pentru a pregăti şi susţine agresiunea, cum este acum cazul Rusiei în Ucraina, se dublează, se triplează sau cvadruplează. Cel puţin!

În lumea aceasta, a opulenţei cheltuielilor militare care, pe de o parte, ajută la garantarea unui anumit grad de securitate pentru state, iar pe de altă parte întreţin o impresionantă "piaţă" a războiului, îmi imaginez o băbuţă gîrbovită de ani şi de nevoi, rătăcită undeva între tarabele somptuoase, întrebînd din loc în loc: maică, da o legătură de zile de pace nu s-o găsi? Cam cît să mai coste o zi de pace?

De găsit, s-ar mai găsi, poate, dar nimeni nu ştie cine şi unde produce aşa ceva, de unde să iei marfa şi, mai ales, cam ce preţ ar putea să aibă. Vedeţi, dumneavoastră, spre deosebire de război, o piaţă a păcii nu există! Pacea, fie şi secţionată în calupuri de mărimea unei zile, nu există ca marfă! Ciudat, nu? Cerere pare că ar exista! Atunci, de ce nu apare şi oferta, respectiv piaţa pe care să se facă acest atît de necesar comerţ? Motivul ar putea fi legat de faptul că războiul şi-a "inventat" fără nici o dificultate o industrie a uneltelor (mijloacelor) cu care se poartă. Cu ce unelte se poartă războiul, ştim. Dar pacea, de ce unelte are nevoie? Nu tu ghioage şi ciomege, săbii, suliţi, puşti, tunuri, rachete, tancuri, submarine, avioane, explozibili şi agenţi letali... nimic din toate acestea. Păi, cum să construieşti, să dai corp şi materialitate pentru ceva, fără să foloseşti nici un fel de unelte? Ori te pomeneşti că Pacea nu este deloc ceva material, nu ţine de "ordinea lucrurilor", cea pe care ne-a explicat-o atît de bine Foucault. Ţine de ordinea realităţilor sufleteşti şi spirituale, a valorilor şi a izvoarelor de Bine, Adevăr şi Frumos din care se hrăneşte. O lume pe care lumea noastră istorică, cea pe care o ştim de cîteva zeci de mii ani, nu a avut mai deloc disponibilitatea, nu a găsit locul şi timpul să o înţeleagă, să o cultive, să o dezvolte cu uneltele speciale de care ar fi fost nevoie. Ea a fost ocupată, absorbită, înecată în balta dizolvantă a preocupărilor pentru cele "materiale".

Pacea nu este "lipsa războiului", nici "opusul războiului", de aceea nu poate fi obţinută prin nici o "deformare" fizico-chimică, prin nici o manipulare sau prelucrare a războiului. Pacea ţine de o altă ordine. Nu a lucrurilor, ci a Spiritului şi a Sufletului, celelalte însuşiri care potenţează cu adevărat fiinţa umană capabilă de producerea raţională a uneltelor şi a lumii lor. O dimensiune de care civilizaţia în care trăim, pe cale de autodistrugere, nu s-a ocupat decît slab, discontinuu, parcelar şi cu totul, dar absolut cu totul ineficient. Cine ştie, poate dacă s-or rătăci mai multe, tot mai multe băbuţe gîrbovite prin pieţele războiului, luîndu-se de mînă cu tineri, cu copii, cu oameni în toată puterea şi întrebînd serios de "o legătură de zile de pace" poate că am avea un început de drum. Lung şi anevoios, dar, cît de lung şi anevoios, orice drum, chiar şi acela de o mie de Li, începe cu primul pas şi ne poate duce spre o alt fel de civilizaţie. Una în care Omul şi Trinitatea pe care o poartă în Fiinţa lui să reînvie, după ce a fost răstignită atîta amar de vreme pe crucea putredă a lucrurilor.