English
"2. fără titlu
(mesaj trimis de Vinny în data de 31.07.2019, 02:30)
Creditarea a fost creată pentru a realiza o punte către viitor, bazată pe încredere (poţi primi în prezent o parte din valoarea adăugată ce urmează a fi realizată). A permis ieşirea din evul mediu financiar, atunci când modalitatea ta de câştig era de obicei în detrimentul altora (furt, cotropire, sclavie,etc) şi era limitată la resursele existente limitate.
Pentru ca sistemul creditilui să func-ţioneze, singura condiţie este ca tehnologia (în toate domeniile) să ţină pasul, să crească eficienţa şi să aducă plus valoarea scontată. Până acum tehnologia a ţinut pasul, exponenţial chiar, cu realizări remarcabile după 1900.
Relaxarea cantitativă este similar unui credit, bazat pe realizările tehnologice estimate a se realiza. O punte către viitor.
Întrebarea este dacă tehnologia ţine pasul cu dorinţele noastre de creştere.
Una este anul 1900 când realizările au fost excepţionale (spre ex. curentul electric, motorul radio tv, motor medicină etc) şi alta este anul 2000 în care inovaţiile, deşi existente, nu au acelaşi impact.
Deci nu văd relaxarea cantitativă că un lucru rău. Însă cele 2 aspecte: creditarea şi tehnologia ar trebui corelate.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de MAKE în data de 31.07.2019, 04:49)
Obligaţiunile de stat nu au nimic de a face cu "puntea către viitor", ele sunt invenţie medievală, din jurul anului 1300, pentru finanţarea războaielor.
Creditul (ca sursă de finanţare sistemică) a început să fie practicat după descoperirea Americii, pentru finanţarea expediţiilor comerciale care îndeplineau arbitrajul dintre valorile Vechiului Continent şi cele ale Noului Continent, cu un profit colosal pentru europeni (mărgele de sticlă şi rom, pentru tone de aur), ceea ce, astfel, justifică dobânzile imense.
Creditul cu dobândă a fost legalizat, pentru prima oară în Europa, pe la 1550, în Anglia, generalizându-se, ulterior, în ţările protestante (nesupuse interdicţiilor Papalităţii).
Ideea de "punte către viitor" a apărut la momentul mişcărilor de globalizare, care au îngustat posibilităţile de arbitraj teritorial; progresul tehnologiei oferă o prelungire a spaţiului de arbitraj, accentuând discrepanţele de avuţie.
Expresia de "punte către viitor" folosită în acest context este un eufemism pentru lipsirea de libertate a generaţiilor următoare, ba chiar mai rău, pentru lipsirea de rost a vieţii.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Vinny în data de 31.07.2019, 11:11)
E un pic exagerată ultima frază. Ce alternativă există? legarea de aur ? Bitcoin ?
Efectele sunt clare: dacă nu printează bani, deflaţia este foarte aproape....
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de MAKE în data de 31.07.2019, 12:31)
Ultima frază este concluzie logică din premisele istorice pe care nu le-ai contestat.
Ea vrea să spună că, întradevăr, nu există alternativă la relaxarea cantitativă (în cadrul sistemului de organizare actual).
Soluţia supraîndatorării prin creditare mai largă este o inepţie evidentă (relaxarea cantitativă se duce ca zahărul injectat în vena diabeticului, - emisiunea de monedă nu este decât emisiune directă de datorie).
Faptul că suntem forţaţi să folosim această aşazisă soluţie despre care recunoşti că este unica imaginabilă (care, de fapt, nu este decât o tărăgănare a deznodământului de neevitat, pe care, însă, astfel, îl agravează) arată că ea nu trebuie apreciată, drept "punte către viitor", decât dacă acceptăm un viitor infernal, urmat de apocalipsă.
Tărăgănarea deznodământului nu are decât rolul să transfere slăbiciunile sistemului mondial către verigile sale slabe de la nivel global (periferia africană, asiatică, latino şi sud-americană, ba chiar şi australiană) şi continental (sudul şi estul UE, de exemplu).
Una şi aceeaşi tărăgănare este folosită similar pentru menţinerea ierarhiilor corporaţiilor şi transferul slăbiciunilor lor în masa economiei.
Războaiele comerciale şi valutare sunt expresia acestor agresiuni, pe toate palierele economice şi politice; războaiele militare - această ultimă fază a abjecţiei şi prostiei - aşteaptă momentul la care tărăgănarea nu mai funcţionează.
Întradevăr, nu există alternativă la relaxarea cantitativă, în cadrul sistemului de organizare actual, iar un altul nu a fost imaginat de nici un individ sau grup de indivizi din cele 7,7 miliarde de oameni ai Planetei, între care, în fiecare an, câte unul este răsplătit cu Premiul Nobel.
Degeaba.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de Vinny în data de 31.07.2019, 14:23)
Suntem pe aceeaşi linie a înţelegerii. Aş adăuga însă că avem tendinţa să analizăm doar pe bază de consecinţe. Adică suntem părtinitori din start (similar unui profesor de ştiinte exacte care, dacă intuieşte/ştie rezultatul teoriei, îţi aduce şi argumente ştiinţifice de necontestat însă realitatea de foarte multe ori dovedeşte contrariul - mai târziu ce-i drept).
În fapt, dacă ne abţinem la a porni analiza de la consecinţe şi privim la momentul deciziei de relaxare cantitativă, trebuie să luăm în calcul opţiunile existente la acel moment.
Am concluzionat împreună că o soluţie evidentă nu este la acest moment (mai mult, fiecare entitate este manager doar pe bucăţica lui şi de multe ori dau vina unul pe altul - exemplu: banca centrală dă vina pe lipsa de reforme structurale din partea guvernelor şi invers). Cu toate astea, încercăm să trecem de aceste limitări pe care tot noi le impunem prin standardizare (adică instituţii şi legi create tot de imaginaţia noastră care sunt mai degrabă aspecte tehnice ale problemei) şi să pătrundem în miezul problemei, adică să corelăm "tehnologia" cu deciziile de relaxare cantitativă. Prin "tehnologie" înţeleg avansul ştiinţific obţinut în orice domeniu şi care duce la o valoare adăugată/o viaţă mai bună în ansamblul ei. Încerc să explic prin comparaţia cu perioada din 1500. Cu siguranţă suntem mult mai avansaţi acum, cu posibilităţi neimaginate la acea perioadă, dar avem şi o datorie/credit mai mare. Dacă echilibrul în dinamica între cele două nu este sustenabil, abia atunci avem o problemă.
Şi nu în ultimul rând, să nu uităm că suntem vremelnici şi chiar şi limitările pe care le impunem noi prin crearea unor instituţii sau reglementări clare (care să depăşească perioada unei vieţi), vor fi depăşite de evoluţia generală, generată continuu, indiferent că vrem sau nu. Exemple sunt multiple.
2.5. Achtung, achtung! (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de MA în data de 31.07.2019, 14:24)
Observaţiile ar merita preluate într-un articol separat, care să apară şi pe hârtie. Aş mai comenta următoarele: Obligaţiunile de Stat, iniţial gândite pentru a finanţa un obiectiv precis, luate în calcul spre răscumpărare cu un efort determinat, din surse precise, au devenit un instrument de rostogolire, sine die, de multe ori în sume acoperitoare, neimperios necesare, pe principiul "nu ne strica, lasă că vedem noi ce facem cu banii şi de undeva i-om da, emitem alte titluri!". Să nu uităm că obligaţiunile de Stat se bazează pe inerţia unei încrederi într-o entitate care, în principiu, nu avea cum deveni insolvabilă, ele nu sunt garantate cu nimic şi sunt emise de un debitor greu de executat, confruntat cu probleme insolite faţă de istorie. Apoi, banii nu se mai spală că odinioară. În fapt, trebuie inventaţi bani murdari, băncile îi maculează în prezent. Multe ţări au introdus în calculul PIB sume rezultate din economia gri şi din cea neagră. Traficul de droguri, prostituţia, alte activităţi pe vremuri ilicite, acum sunt ocrotite şi derulate de Stat pentru a readuce nişte lichid în consum, după ce am exagerat cu delichidizarea unor pieţe şi am căzut într-o extremă periculoasă.
2.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.5)
(mesaj trimis de MAKE în data de 31.07.2019, 14:53)
Aşa vom face, vom publica aceste replici, în ziarul BURSA de mâine.
3. Doar 20%?
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 31.07.2019, 06:22)
La cei 20% trebuie adăugaţi "banii negri" spălaţi cu sprijinul băncilor şi a altor instituţii financiare. Creditarea ieftină pare a fi singura soluţie în acest moment pentru a menţine creşterea economică, fără de care nu putem vorbi de bunăstare. Suntem oare în măsură să acceptăm reducerea nivelului de trai pentru un viitor mai sigur? Anglia ne spune că nu. Cea mai importantă miză a Brexitului este relaxarea reglementărilor finaciare la nivelul Regatului Unit pentru a permite o mai mare infuzie de capital "negru" şi "gri" dins-pre Rusia, China şi zona Golfului".
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.08.2019, 13:24)
Ar fi util ca aceasta tema sa fie detaliata/ dezbatuta intr-un articol distinct, avand in vedere dimensiunile si implicatiile vaste si de actualitate.
Este de apreciat initiativa de a publica reactiile cititorilor din mediul online si in presa scrisa, care are cititorii ei fideli. Astfel, pot exista premisele ca din ce in ce mai multi oameni sa fie ancorati in realitatea economica.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.08.2019, 13:59)
Existenta deflatiei ca fenomen sistemic, global, ar putea avea ca explicatie progresul tehnologiei mai puternic decat celelalte doua care l-ar putea echilibra: cresterea populatiei, bariere comerciale.
Scaderea preturilor (deci intarirea monedelor) este un fenomen ce rezulta simplu din concurenta neoprita de bariere si din avansul tehnologic ce permite cresteri de eficienta a productiei, deci reduceri de costuri.
Ca aceste preturi sa creasca, desi baza lor de cost scade, ele trebuie licitate de mai multi consumatori. Deci cresteri de populatie. Cum insa Europa este in declin demografic, rezultatul este previzibil. Mai multe produse, mai ieftine, cerute de mai putini oameni.
Daca ar exista bariere comerciale, atunci competitia ar fi diminuata si puterea de fixare a preturilor ar creste din partea producatorilor.
In lipsa cresterii demografice regionale si in lipsa barierelor comerciale, bancile centrale se vad fortate sa faca QE.
3. Un gand
(mesaj trimis de Radu în data de 01.08.2019, 20:16)
Ideea ca tehnologia nu tine pasul cu creditarea ma face sa ma gandesc la o alta abordare. In fapt poate ca tehnologia a "galopat" prea mult fata de creditare. Sa luam doar ultimele firme de care vorbeste toata lumea. UBER, UIPATH , FACEBOOK APPLE GOOGLE MICROSOFT ca sa nu vorbim de masini ce se conduc singure si AI. Toate astea sunt de fapt o cladire , mii de angajati si o multime de calculatoate. Ce produc este ceva ce cumpara toata lumea si in care se pare ca primul venit castiga totul. Sau chiar daca nu esti primul, la maturitatea pietei ramane unul. Exemplu China si Rusia, au blocat de fapt accesul google sau facebook dar si pe piata lor este un singur jucator in domeniu cu adevarat important. Toate astea duc se pare la o implozie a pietelor. Uber este valoroasa nu pentru ce este acum , toti pariaza pe firma pentru ca atunci cand va aparea prima masina fara sofer uber va fi acolo si va revolutiona transportul. Un robot de fapt ne va inlocui masina. Si daca iti place sa conduci asigurarea va fi o suma asa de mare ca nu o sa-ti permiti sa conduci. In plus daca alegi sa mergi la restaurant de ex. cursa poate este gratis daca mergi la restaurantul ce plateste cursa in functie de datele tale cumparate de la facebook si corelate cu ultimele drumuri facute cu uber. Din toata piata auto mai raman cam jumatate. Si sigur cei care vor monta vor fi marea majoritate roboti. Poate ca creditarea deficitelor se realizeaza pentru ca tehnologia galopeaza incat este necesar sa sustinem "prostimea", asistatii , poate un venit minim garantat, ca altfel avem o revolutie ce matura tot.
4. fără titlu
(mesaj trimis de Stelian în data de 01.08.2019, 23:28)
Opiniile exprimate de pana acum ataca simultan 3 probleme si de aceea se creaza putina confuzie si incoerenta in abordari.
Prima problema, cea de fond, este corelatia cresterii economice cu creditarea, inclusiv sub forma emisiunii titlurilor de stat. Am cazut de acord ca o creditare pentru inovatie,elaborare prototipuri , urmate de productie si geralizarea utilizarii rezultatelor este sinonima cu „puntea viitorului” , cu cresterea economica.
A doua problema este punerea in practica a teoriei de mai sus cu cele 3 aspecte ale sale:finantarea directionata spre inovare/progres tehnologic (o fac in mod constient statele cu resurse financiare mari , creditind viitorul, progresul tehologic), implementarea practica a inovatiei prin productia de masa a rezultatelor cercetarii (o fac statele mari la inceput si apoi pe scara mare si statele mediu dezvoltate) si utilizarea produselor cu nivele ridicat tehnologic de catre economia globala (aici intervine jocul intre cei trei factori ai deflatiei- progresul tehnolocic scade costurile, globalizarea/barierele comerciale cresc sau scad pretul, demografia influenteaza cererea si pretul). Unde este si care este rolul statelor sarace? Viteza de asimilare a produselor cu nivel tehnologic ridicat influenteaza nu numai eficienta economica interna dar asigura posibilitatea statelor care au investit in inovatie sa reia ciclul inovarii. O buna guvernare poate stimula si asimilarea in productie a produselor cu nivel tehologic ridicat care creaza premisele ca cercetarea fundamentala si aplicativa, atat cat poate fi ea sustinuta, sa tina pasul cu nivelul ridicat atins la nivel mondial. Intelegerea profunda si a acetui rol extrem de important al statului in procesul cresterii economice ar trebui sa fie criteriul principal de apreciere a calitatii actului de guvernare. Dintre din mijloacele foarte importante ale guvernului se numara si creditarea, garantarea creditarii, subventii, fondurile europene, etc. Nu in ultimul rand, cel putin in cazul Romaniei, dezvoltarea infrastructurii rutiere, liniile rapide de cale ferata, caile fluviale si maritime sunt de cea mai mare actualitate.
A treia problema in dezbatere , cea a emiterii titlurilor de stat si cresterea datoriei externe a unei tari , factor de progres sau de faliment , este o problema care permite mai multe opinii , unele chiar contrare. Sigur fundamental este scopul indatorarii dar si gradul , perioada, eficienta , oportunitatea sau sustenabilitatea indatorarii sunt tot atatea factori esentiali in luarea unei decizii. Decizia este specifica fiecarei tari si perioade asa ca ar terebui sa ne limitam la conditiile actuale din Romania. Aproximativ situatia la noi ar fi urmatoarea: am plecat in anii 90 cu datorii externe aproape de zero si suntem acum la un grad de indatorare de de circa 34% din PIB, ceea ce insamna ca, in conditiile cresterii PIB de cateva ori, ne-am imprumutat f.f. mult. Din pacate imprumuturile au fost directionate in mod direct sau indirect cu preponderenta catre consum si rezolvarea unor probleme sociale. Conjuntura favorabila existenta in anii 90 , anume a unei datorii externe mici a trecut si suntem in situatia in care costul datoriei externe este deja ridicat si ar putea deveni impovarator daca in anii urmatori dac nu elboram urgent o strategie de reducere a vitezei de indatorare si, mai ales, de directionare a imprumuturiloe catre factorii de crestere economica (a se vedea mai sus unde si cum). Atata timp cat, comparativ cu tarile din UE, suntem sub media de indatorare, putem admite si optiunea unor economisti de cresterea indatorarii pentru accelerarea cresterii economice, dar nu si a consumului. Noile legi ale salarizarii si pensiilor sunt maximul ce poate duce economia romaneasca in urmatorii 5 ani.
Nu fac parte din cei care neaga in totalitate consumul ca factor al cresterii economiei dar cresterea prin consum este determinata de factori cu actiune scurta in timp: rezolvarea unor dezechilibre acumulate in timp in economie, stimularea unor ramuri economice din domeniul productiei de consum, cresterea optimismului unor categorii de persoane si firme, rezolvarea unor dezechilibre si tensiuni sociale. Trebuie recunoscut ca aceste dezechilibre au exista si nu au fost eliminate integral. Unul din acestea este si raportul dintre munca si capital. In 2000 impartirea venitului national se facea in proportie de 50% pentru munca si 50% pentru capital, in 2014 ponderea muncii scazuse la 40% in timp ce in tari ca Annglia, Franta, Germania si SUA aceasta era de 60% sau mai mare
In concluzie, gata cu consumul. Sa trecem la investitii : infrastructura, asimilare de produse cu inalt nivel tehnologic, cercetare aplicatica si fundamentala. Pentru aceste investitii facute in baza unei strategii nationale pe termen lung acceptata de toate partidele politice si de populatie merita sa riscam si un grad de indatorare de pana la 45-50%.