CITR: Două oferte finale au fost depuse pentru preluarea Blue Air

F.A.
Companii / 16 mai 2013

Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), coordonatorul echipei de negociere pentru vânzarea Blue Air, anunţă că astăzi, au fost depuse două oferte finale de preluare a business-ului Blue Air.

Conform unui comunicat trimis readcţiei, ofertele vor fi deschise mâine. Dacă toate condiţiile solicitate sunt îndeplinite, Comisia de vânzare, în urma deschiderii ofertelor, va desemna un câştigator. Acest câştigător va trebui ulterior aprobat de către creditori şi acţionari înainte de a se face efectiv transferul business-ului.

Anunţul de scoatere la vânzare a companiei Blue Air a fost făcut pe 11 aprilie. Într-o primă etapă a procedurii de vânzare, echipa de negociere coordonată de Casa de Insolvenţă Transilvania a atras 12 investitori interesaţi. Dintre ofertele depuse, 9 au fost considerate eligibile. În urma procesului de evaluare şi analiză a ofertelor depuse, în cursa pentru Blue Air au mai rămas 3 investitori. Doi dintre aceştia au depus astăzi ofertele finale. Compania aviatică Blue Air nu se află în nicio procedură judiciară şi îşi desfăşoară activitatea în condiţii normale, conform orarului de zbor, fără ca pasagerii să fie afectaţi în vreun fel de procesul de vânzare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9731
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3188
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9109
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.9433

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031