CITR: Finanţarea activităţii- o provocare pentru companiile în insolvenţă

F.A.
Companii #Consultanţă / 29 noiembrie 2011

Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR) anunţă că, în ceea ce priveşte abordarea insolvenţei, băncile au trecut de la solicitarea de a se valorifica bunurile societăţii debitoare cât mai repede, prin procedura de faliment, la acceptarea şi negocierea unor soluţii de salvare a societăţilor care au şanse de redresare, prin reorganizarea activităţii, conform unui comunicat de presă transmis redacţiei. Totuşi, potrivit CITR, în prezent, o companie care doreşte implementarea unui plan de reorganizare nu are foarte multe şanse de a obţine o finanţare a acestui plan decât în cazuri izolate. Acest lucru se întâmplă pentru că băncile cer instituirea de garanţii suplimentare, ceea ce nu prea este posibil în condiţiile în care, de obicei, toate bunurile societăţii în insolvenţă sunt deja garantate.

Astfel, în cele mai multe cazuri, finanţarea unui plan de reorganizare se bazează fie pe infuzie de capital din partea acţionarilor/asociaţilor, fie pe o eşalonare a datoriei creditorului bancar pe o perioadă mai îndelungată decât cei trei ani de implementare a unui plan de reorganizare

Conform reprezentanţilor CITR, dacă un plan este viabil economic, acesta este aprobat de către creditorii bancari, însă nu pot fi ignorate şi prevederile care privesc cuantumul distribuirilor ce va fi facută acestui tip de creditori, precum şi termenele când acestea se vor realiza.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb