CITR: Industria şi construcţiile, cel mai ridicat risc de insolvenţă în 2017

Industria şi construcţiile devin din ce în ce mai vulnerabile riscului de insolvenţă, potrivit unei cercetări realizată de specialiştii în Analiză şi Prognoză ai CITR. Aceştia susţin că, din aceste sectoare, provin deja 54% şi, respectiv, 15% din totalul activelor imobilizate ale companiilor cu cereri de insolvenţă înregistrate anul acesta.

Conform cercetării realizate de specialiştii în analiză ai CITR, la finalul lunii februarie a acestui an, 120 de companii, fiecare cu active de peste un milion de euro, dintre care majoritatea activează în industrie, aveau deja cereri de insolvenţă pe rolul instanţelor. Numărul cumulat al angajaţilor acestor societăţi se ridică la 20.000, iar cifrele lor de afaceri însumează peste 1,5 miliarde de euro.

Industria deţine în prezent 54% dintre activele imobilizate ale celor 120 de companii, 48% din numărul lor total de angajaţi şi un sfert din cifra de afaceri cumulată, arată comunicatul de presă ante-menţionat. "Starea acestui sector e puternic influenţată de piaţa producătorilor de energie alternativă, care e în continuare în dificultate; gradul ei de vulnerabilitate e strâns legat de reglementările legislative şi de cotele de acordare a certificatelor verzi", a precizat, în comunicatul de ieri, Andreea Cionca-Anghelof, asociat coordonator CITR.

Specialiştii CITR informează că există o situaţie problematică şi în sectorul construcţiilor, întrucât din cele 120 de societăţi cu cereri de insolvenţă pe rol, construcţiile au 15% din activele imobilizate ale acestora, 38% din cifra de afaceri cumulată şi 15% din numărul total de angajaţi.

Specialiştii CITR estimează, pe de altă parte, în ceea ce priveşte companiile de stat, că acestea îşi vor creşte gradul de vulnerabilitate anul acesta.

"Din anul 2012, peste o sută de manageri privaţi au încercat rentabilizarea şi eficientizarea marilor societăţi aflate în proprietatea statului, aşa cum fusese convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), încă din 2011", arată comunicatul de presă. După eşecul acestui tip de administrare şi pe fondul acumulării de datorii de către acestea, CITR punctează că insolvenţa unor companii de stat nu mai reprezintă o opţiune, ci o stare de fapt. Această tendinţă s-a conturat încă de la începutul anului trecut, odată cu intrarea în insolvenţă a CET Govora, urmată de deschiderea procedurii de insolvenţă a RADET şi ELCEN în cea de-a doua jumătate a anului 2016.

Cei de la CITR au mai menţionat, în comunicatul de ieri, şi că, faţă de anul 2016, numărul insolvenţelor rămâne în scădere, dar companiile cu impact asupra economiei continuă să se confrunte cu dificultăţi financiare. "De exemplu, 500 de astfel de societăţi au la ora actuală un grad de îndatorare de peste 100% şi pierderi cumulate de aproximativ 200 de milioane de euro. Având în vedere că totalul activelor acestora ajunge la două miliarde de euro, cifra de afaceri cumulată, la un miliard de euro, iar numărul de angajaţi depăşeşte 9.300, impactul lor asupra economiei locale rămâne semnificativ", a completat Andreea Cionca-Anghelof.

Conform cercetărilor realizate de CITR, anul trecut, 8.371 de societăţi au intrat în insolvenţă în România. Dintre acestea, 205 au fost societăţi de impact, cu active imobilizate de peste un milion de euro, cu o cifră de afaceri cumulată de 2,2 miliarde de euro şi cu aproximativ 30.000 de angajaţi. Cea mai mare pondere în cadrul activelor imobilizate a societăţilor de impact au avut-o industria, cu 46% şi serviciile, cu 24%. În ceea ce priveşte procentajul din cifra de afaceri cumulată a celor 205 de companii, industria şi serviciile deţin câte 31%, fiind urmate de agricultură cu 21%, comerţ cu 12%, şi construcţii şi real estate cu 5%.

Potrivit specialiştilor în analiză ai CITR, "anul trecut principalele cauze comune ale insolvenţei au fost deficienţele de management intern, mai ales cele privind măsurile de restructurare, identificate şi implementate precar sau prea târziu". Totodată, analiştii CITR au remarcat şi dependenţa societăţilor de un număr restrâns de clienţi şi neîncasarea creanţelor de la aceştia, precum şi dependenţa companiilor de contractele cu unităţile bugetare, adică alocări bugetare reduse pentru lucrări noi şi pentru lucrări deja contractate şi diminuarea semnificativă a veniturilor, necorelată cu reducerea în aceeaşi proporţie a costurilor.