Premierul Florin Cîţu a declarat joi seara că, pe lângă Legea consumatorului vulnerabil, care se va aplica de la 1 noiembrie, Guvernul are în vedere şi o serie de măsuri de compensare a facturilor la energie pentru ceilalţi consumatori casnici, dar şi pentru consumatorii non-casnici, reprezentaţi de IMM-uri, conform Agerpres.
"Urmează norme metodologice, detaliile vor veni de la Ministerul Muncii, dar consumatorul vulnerabil ştiţi foarte bine că sunt o parte mică dintre consumatori. Anul acesta este un an special şi ar trebui să ne gândim... vedeţi, efectul, un efect pervers al crizei de anul trecut, anul trecut când toate economiile au fost închise, s-au acumulat cereri foarte mari, oamenii au dorit să consume după aceea, pentru că şi noi, dar şi alte ţări au venit cu tot felul de măsuri care au menţinut veniturile oamenilor aproape intacte, nu perfect la fel, dar aproape intacte şi când s-au repornit economiile s-au creat tot felul de probleme pe lanţul de producţie şi de aici au început să crească preţurile. Deci o mare parte din ceea ce vedem azi pe creşterea preţurilor vine dintr-o cerere foarte mare, de doi ani de cereri acumulate şi o producţie anul acesta. Este un an special şi de aceea ar trebui să venim cu măsuri, să gândim măsuri, pe de o parte pentru consumatorul casnic, în acelaşi timp pentru consumatorul non-casnic", a susţinut Florin Cîţu, într-o emisiune la TVR 1, întrebat de când se va aplica Legea consumatorului vulnerabil, promulgată de şeful statului, şi ce alte măsuri sunt avute în vedere pentru a compensa creşterea preţurilor la energie şi gaze.
Prim-ministrul a precizat că Legea consumatorului vulnerabil se va aplica de la 1 noiembrie şi că "va rămâne în vigoare în fiecare an de acum încolo".
El s-a referit şi la celelalte măsuri avute în vedere în cazul consumatorilor casnici şi non-casnici, care nu se încadrează în categoria de consumator vulnerabil.
"Pentru casnici deja ministrul Energiei a prezentat o variantă la care am ajuns, de a compensa o parte din factură şi la preţul la energie şi la preţul la gaze", a menţionat Cîţu.
În privinţa măsurii care vizează consumatorii casnici, alţii decât cei vulnerabili, el a spus că măsura este "bătută în cuie" ca procent.
"Ca schemă încă ne uităm cum să facem ca să nu... consumatorul să nu trebuiască să facă nimic, să nu trebuiască să ducă nicio adeverinţă nicăieri sau să trebuiască să facă ceva. Doar o să primească în factură, o să spună că o parte din factură este suportată, este o subvenţie suportată de stat. Va plăti mai puţini bani, va vedea toată factura. Nu vreau ca vreun client să trebuiască să se ducă la vreo instituţie a statului să depună vreun document ca să beneficieze de această facilitate în această perioadă. Ar fi o nebunie şi nu vreau să facem acest lucru. Măsura pe care o implementăm înseamnă pentru clienţii casnici, pentru consumatorul casnic încă 5 milioane de gospodării, deci aproape 10 milioane de români vor beneficia de această măsură", a declarat Florin Cîţu.
De cealaltă parte, consumatorul non-casnic, a adăugat el, va fi ceva similar şi pentru companiile mici şi mijlocii.
"Şi la gaze şi la energie, pentru companii mici şi mijlocii. Este vorba, trebuie să fim foarte atenţi, este vorba de acest an", a completat Cîţu.
Premierul a susţinut că, deşi nu susţine o astfel de variantă, s-ar putea să se vină şi cu o plafonare a preţurilor, având în vedere ce se întâmplă la nivelul ţărilor UE.
"Nu este o măsură pe care o recomand, nu este ceva ce noi vrem să implementăm, dar trebuie să ne uităm atent că, dacă restul Europei face acest lucru, trebuie să fim şi noi atenţi să intervenim. Dar, repet, este o măsură pe care nu aş vrea să o luăm, o intervenţie aşa brutală în piaţă ar însemna o distorsionare a pieţei foarte mult, într-o ţară care produce gaz, produce energie şi vrea să producă şi mai mult. Nu creezi motivaţie", a subliniat prim-ministrul.
Dacă s-ar întâmpla acest lucru, a mai spus Florin Cîţu, ar fi ceva temporar.
"Perioada 1 noiembrie - 31 martie (...) Dar nu este o soluţie pe care o prefer, este o soluţie extremă. Dacă toată Europa merge în direcţia respectivă, atunci nu avem cum", a afirmat el.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.09.2021, 10:49)
Halal liberalism d-l Katz.Adeca stimulam in continuare puturosii sa ramana puturosi.Imi vine sa ma rad gandindu-ma la locatarii vilelor cu turnulete din Huedin.Aia n-au venituri declarate.Deci eu le voi plati curentul.
Traiasca dreapta penelista !!!!
2. Daca...
(mesaj trimis de 7up în data de 17.09.2021, 14:33)
Daca am fi avut azi, după 30 de ani, o baza de date funcțională cu veniturile cetățenilor, prin obligarea angajatorilor și notarilor publici sa raporteze contractele înregistrate la Fisc, aveam și noi habar cine are sau nu are bani de curent/gaze.