Conducerea producătorului de energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Oltenia cere noi reguli pentru siguranţa sistemului energetic naţional şi echilibrarea lui, susţinând că în luna decembrie ţara noastră a fost la un pas de black-out.
Laurenţiu Ciurel, directorul general al societăţii a declarat, ieri: "În decembrie, au dispărut brusc din sistem vreo 2.000 MW pentru că nu a bătut vântul şi a fost oprită şi centrala nucleară de la Cernavodă. Atunci, într-un timp foarte scurt, au trebuit pornite toate centralele termo, dar am fost la un pas de black-out pentru că nu sunt suficiente centrale de rezervă, în urma apariţiei în sistem a peste 2.000 de MW eolieni cu producţie imprevizibilă. Este clar că trebuie regândită strategia şi regulile de asigurare a siguranţei sistemului. De exemplu, producătorii de energie verde să fie obligaţi să investească în centrale de rezervă".
Ajutorul dat energiei regenerabile a fost redus, dar nu este suficient, în opinia şefului Complexului Oltenia, care a subliniat: "Autorităţile şi reglementatorii trebuie să redefinească siguranţa sistemului energetic şi să adopte reguli noi pentru echilibrarea lui, astfel încât toţi producătorii să fie egali. Sistemul are clar probleme să preia 2.000 de MW pe vânt, dar acum funcţionează aproape 2.500 MW eolieni şi 740 MW solari".
Conducerea Complexului Oltenia consideră că o soluţie este introducerea preţurilor negative la tranzacţionarea energiei: "Dacă vrei să produci şi să ai certificate verzi trebuie să plăteşti ca să rămâi în piaţă.
Aşa câştigă producătorii care stau cu grupurile închise. Sau pot fi instituite noi reguli de funcţionare în gol de sarcină, când acum este preluată cu prioritate energia eoliană şi nucleară, astfel încât toţi producătorii să fie în piaţă în orele cu consum mic".
În prezent, Complexul Oltenia, care are grupuri energetice mari, este folosit la echilibrarea producţiei volatile a energiei regenerabile, oficialii societăţii afirmând că funcţionarea "după cum bate vântul" pune în pericol agregatele şi generează costuri suplimentare de mentenanţă şi producţie a energiei pe cărbune.
1. Aveti dreptate
(mesaj trimis de Theodor în data de 16.01.2014, 18:04)
Dar daca asteptati de la ministri sa gandeasca strategia de asigurare a sigurantei sistemului energetic,va puteti astepta la black out in perioada imediat urmatoare.
2. Asa este
(mesaj trimis de Ion de la tara în data de 16.01.2014, 18:36)
Unde este dl.Iulian Iancu MARELE SPECIALIST in energie ca nu se mai aude nimic de domnia sa, poate a predat stafeta de specialist domnului Nita?
Ar fi placuta o dezbatere pe aceasta tema la care sa participe si cei doi specialisti.