CJUE SANCŢIONEAZĂ ROMÂNIA: 3 milioane de euro - amendă pentru neimplementarea directivei privind prevenirea spălării banilor

Gheorghe Iorgoveanu
Ziarul BURSA #Politică / 17 iulie 2020

3 milioane de euro - amendă pentru neimplementarea directivei privind prevenirea spălării banilor

Curtea d Justiţie a Uniunii Europene a condamat, ieri, ţara noastră la plata unei amenzi de 3 milioane de euro, pentru că nu a transpus complet, în termenul prevăzut, Directiva privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, se arată într-un comunicat de presă al respectivei instituţii.

Directiva 2015/8491 urmăreşte să prevină utilizarea sistemului financiar al Uniunii Europene în scopul spălării banilor şi al finanţării terorismului. Statele membre trebuiau să transpună această directivă în dreptul lor naţional până la 26 iunie 2016 şi să informeze Comisia Europeană cu privire la măsurile adoptate în această privinţă.

Guvernele PSD au amânat constant transpunerea directivei europene, motiv pentru care Comisia Europeană a reclamat, în 27 august 2018, autorităţile de la Bucureşti în faţa Curţii de Justiţiei a Uniunii.

În cele din urmă, România a transpus Directiva, dar cu mare întârziere, iar Curtea de Justiţie a UE a considerat că întârzierea transpunerii şi necomunicarea către Comisia Europeană a măsurilor trebuie pedepsite cu o amendă de 3 milioane de euro.

În motivarea deciziei sale, magistraţii europeni consideră că "deşi România a pus capăt, în cursul procedurii, neîndeplinirii obligaţiilor imputate, această neîndeplinire a obligaţiilor exista la expirarea termenului stabilit în avizele motivate respective, astfel încât efectivitatea dreptului Uniunii nu a fost asigurată tot timpul".

Directiva europeană trebuia transpusă din iunie 2015. Proiectul de lege a fost emis de Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor abia în luna martie 2018 şi a fost blocat până mai 2018 la Secretariatul General al Guvernului.

Guvernul Dăncilă a adoptat un proiect de lege abia în şedinţa din 31 mai 2018 după care proiectul a plecat la Parlament, fiind adoptat ulterior de către cele două Camere ale Legislativului.

Imediat după sentinţa CJUE, prin intermediul unui comunicat de presă Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie au atras atenţia că, în momentul în care fondurile europene vor fi condiţionate de statul de drept, România riscă pierderea unor sume imense de bani.

"Acestei prime sancţiuni pecuniare i se adaugă posibile alte urmări pentru refuzul statului român de a modifica legislaţia privind sistemul judiciar în scopul de a pune în aplicare recomandările tuturor entităţilor internaţionale relevante (Comisia de la Veneţia, GRECO, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni, Comisia Europeană) care arată că în România statul de drept funcţionează sub parametrii minimi acceptaţi într-o democraţie consolidată. În ultima perioadă, puterea legislativă şi puterea executivă au ignorat total aspectele esenţiale din rapoartele Comisiei Europene emise în cadrul MCV", se arată în comunicatul emis de cele două asociaţii profesionale ale magistraţilor.

Procurorii şi judecătorii susţin că, dacă factorii politici vor refuza să-şi asume orice fel de răspundere în reformarea justiţiei şi alinierea sa la standardele europene, următoarele sancţiuni care vor fi aplicate ţării noastre de către instituţiile europene vor fi decontate de către simplii contribuabili români.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Acum ce mai latrati neispravitilor?

    Cine va plati banii acestia? 

    Toate facilitatile lumii vi le insusiti si de populatie va bateti joc in ultimul hal 

    Cardasia vietii dintre toate PARTIDELE POLITICE' sa plateasca  

    mai concret din banii alocati de la buget pentru partidele politice sa fie retunita suma in cauza 

    Iar pe coana Weber o astept sa conteste acest mod de recuperare a sumei in cauza pe motiv ca este NECONSTITUTIONALA

    SA VA FIE RUSINE 

    1. întârzierea transpunerii directivei Uniunii Europene în scopul spălării banilor,

      a fost mult mai profitabila, fata de cele 3 mil amenda,  

      indirect si tu ai profitat de aceasta întârziere

    Trebuie amenda pentru altele, cum ar fii încălcarea grava a drepturilor omului prin ordine medicale de ministru echivalente ale hotărârilor partidului PCR.

    1. Comentariu de cretin!Tu si Țepeș sunteti nevindecabili ! Deturnati orice discuție dar nu pentru că așa vreți ci aveți o prostie de șomeri descentrati!

      Țepeș să își ia un alt pseudonim!.. va fi pedepsit pentru murdărirea numelui unui domnitor drept, justițiar, iubitor de glie și bun creștin. Deasupra altor Voievozi.! Te rog, pentru sufletul tău... Schimbă- ți numele !

    Ordine de ministru aiurea stiu sa dea,dar,sa vada ce fac si mai ales cum urmaresc DSP-ul,oamenii care se puteau infecta de o persoana infectata,nu au putut sa urmareasca,un minister cu oamenii sai si a putut sa vada gresala lor un reporter.Sa le fie rusine in frunte cu ministru,in care credeam ca va rezolva multe din deficiente.

    Am uitat deja ca marea implementare cerea la absolut toate firmulitele sa declare *anual* la registrul comertului care sunt beneficiarii reali, doar-doar or mai avea si birocratii ce sa faca si notarii ce sa notarizeze si lumea sa aiba de lucru degeaba.

    Cum sa fi asa de obtuz incat sa pui o natie intreaga sa se justifice anul ca, vezi Doamne, nu face spalare de bani! 

    In Romania, ca in Panama, exista firme cu actiuni la purtator? Cum? Cum poate o firma sa dea dividende pentru ala la purtator? 

    De ce RO. ???? și nu ,, CÂINELE DE PAZĂ " din ROMÂNIA, care are o contributivitate inestimabilă și LEAFA pe măsură.

    Parlamentarii amana orice lege antifurt pe cheltuiala populatiei, cat I mai putem suporta.? populatia plateste amenda si pe hotii care fug de la un partid la altul. Doar nu erau nebuni sa isi taie craca la furt cu legi transparente. Se prefera legi care favorizeaza coruptia si banii cash pe sub mana in orice domeniu

    eh... :))) ... dar cine are nevoi de legislatie impotriva spalarii banilor in Romania? ! ? ... :))))))

    fura toti de sting  

    politicienii pe cei condusi  

    patronii pe cei de la fisc 

    angajatorii pe angajati (salarii subdimensionate fata de productivitate)  

    angajatii pe angajatori (productivitate redusa fortat fata de salarizare) 

    ... pe patul de moarte incearca toti sa mai fure o secunda....  

    'r-ati ai dracu de hoti :)))) ... dar tot nu plec din Romania! Geniala si autentica tara!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb