CLAUDIU TÂRZIU: "Declaraţiile lui Călin Georgescu au afectat partidul, nu poate fi premierul AUR"

G.B
Politică / 13 februarie 2022

Claudiu Târziu

Claudiu Târziu

Co-preşedintele AUR, Claudiu Târziu, susţine că declaraţiile lui Călin Georgescu despre Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu au afectat imaginea partidului, care "era deja încărcat simbolic cu o anumită poziţie" şi s-a delimitat de aceste declaraţii, potrivit Agerpres.

"Declaraţiile acestuia contează, desigur, pentru că partidul deja era deja încărcat simbolic cu o anumită poziţie la vârful partidului şi da, din acest punct de vedere, orice spui poate să afecteze partidul. Problema a fost că nu a ştiut să răspundă la o întrebare care viza istoria noastră recentă, o întrebare pe care putea să o respingă, dacă nu era pregătit să răspundă, cea cu privire la mareşalul Ion Antonescu, care este sub incidenţa unei legi penale", a afirmat Claudiu Târziu, la Prima TV.

El a precizat că, din punctul său de vedere, Călin Georgescu nu mai poate fi premierul AUR.

"Indiferent de ce opinie putem avea noi, în particular, cu privire la mareşalul Antonescu, având în vedere că legea ne opreşte să exprimăm orice fel de opinie, alta decât cea pe care o permite legea, nu ai cum să faci altfel. Dânsul nu era în studioul acelei televiziuni pentru a da lămuriri istorice, pentru că nu are o pregătire în acest sens. Era pentru a da lămuriri în calitate de posibil premier al AUR. El de 10-15 ani se pregăteşte să fie premier, tot timpul se autopropune ca premier - păi, frate, trebuie să fii pregătit atunci, trebuie să ai răspunsurile, trebuie să vezi care sunt problemele la zi, trebuie să ai soluţiile pentru ele şi pe asta să te axezi", a adăugat co-preşedintele AUR.

El a vorbit şi despre modul în care Călin Georgescu a fost propus premier din partea AUR.

"Noi l-am propus la Cotroceni, în calitate de premier, dar domnia-sa nu a spus niciun cuvânt bun despre AUR, până acum două - trei luni, când a vrut să dea drumul unui partid politic, să-şi facă un partid propriu. Şi i-am spus că mai bine ar veni alături de noi. Au fost nişte discuţii pe tema asta, însă prestaţia publică, afirmaţiile pe care le-a făcut, şi lipsa de răspunsuri profesionale, ne-a convins că ar fi mai bine să retragem această colaborare şi nu poate fi susţinut în această calitate de preşedinte de onoare, aşa cum fusese propus la început", a afirmat Târziu.

Parchetul General s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal care îl vizează pe Călin Georgescu, pentru pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid şi crime de război, precum şi promovarea de idei, concepţii şi doctrine fasciste şi legionare, după declaraţiile acestuia despre Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu.

Potrivit unor oficiali ai Parchetului General, procurorii au deschis un dosar penal in rem în acest caz, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 5 din OUG 31/2002: "Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi".

Călin Georgescu, vehiculat a fi propus preşedinte de onoare al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), a declarat, la Antena 3, că liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu şi fostul şef al statului Ion Antonescu au făcut "şi fapte bune", subliniind că nu poate să aibă păreri "faţă de martiri".

"Toţi au făcut şi fapte bune şi altele mai puţin bune, dar în general un lider autentic este cel care spune adevărul şi, dacă nu spui adevărul, nu ai cum să fii lider. Istoria a fost mistificată şi sunt foarte mulţi oameni fabricaţi, iar puterea a fost luată pe bani în ultima perioadă, în ultimii 30 de ani. Sub acest aspect, referitor la întrebare, trebuie să păstrăm un echilibru. Au fost şi fapte bune şi fapte pe care nu le pot comenta, dar istoricii trebuie să demonstreze acest lucru. Faţă de martiri nu pot să am păreri, dar sunt din istoria noastră şi rămân în istoria noastră", a spus Călin Georgescu la Antena 3, răspunzând la o întrebare dacă nu se teme să fie izolat când îi numeşte eroi pe Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu.

Călin Georgescu a mai declarat că "Zelea Codreanu s-a luptat pentru moralitatea fiinţei umane".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Un zero barat vorbeste despre nulul complet.

    Politica pe malurile Dimbovitei. 

    Trebuia sa îl vedeți de mult.

    O analiza elementara a modului de îmbrăcare ( pantaloni roșii strâmți, pantofi "le colonel", un sacou sport dar de marca) atunci când vorbește la TV, arata ghertoiul.  

    Atenție, din punctul meu de vedere, cred ca a primit ordin sa apară asa, cu aceste simpatii. 

    Cred și nu vom fi siguri niciodată. 

    Dar, a fost eficient

    lumea a evoluat

    are alte standarde de judecata  

    nu poti sa vorbesti despre Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu "acum" daca au făcut " fapte bune"  

    care este procentul real din populatie care a simpatizat cu cei doi in vremurile lor??!!

    in Italia peste 80 % din populatie a fost pro Musolini in ani 40 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb