Clifford Chance Badea, biroul de la Bucureşti al firmei globale de avocatură Clifford Chance, a acordat asistenţă PIB Group Europa, susţinută de firmele globale de private equity Apax Funds şi The Carlyle Group, în legătură cu achiziţia Stein Bestasig Insurance Broker, care marchează debutul companiei britanice pe piaţa de asigurări din România, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Potrivit comunicatului, echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance, a fost formată din Counsel Loredana Ralea, Senior Associate Ecaterina Burlacu, Of Counsel Eleonora Udroiu şi Maria Ciulică şi Filip Marinău, avocaţi.
Tranzacţia face parte din strategia PIB Group de extindere pe piaţa din Europa de Sud Est, inclusiv prin consolidarea unei prezenţe puternice în România, printr-un plan de achiziţii care vizează aproximativ 20 de companii de brokeraj de asigurări locale.
"Practica noastră are un istoric impresionant de asistenţă oferită cu succes fondurilor globale de private equity şi investitorilor din industria serviciilor financiare, Banking şi Asigurări, care sunt interesaţi de oportunităţile din România. Suntem onoraţi că am asistat una dintre cele mai dinamice şi diverse companii de asigurări din Europa în acest prim pas strategic pe piaţa locală, care îşi va pune cu siguranţă amprenta asupra viitorului industriei de asigurări din România", spune Nadia Badea, Partener Clifford Chance şi coordonator al practicii de M&A de la Bucureşti, se precizează în comunicat.
Carl McMillan, PIB Group General Counsel, adaugă: "Succesul primei achiziţii pe o piaţă nouă are importanţă critică, mai ales într-o industrie foarte reglementată şi complexă ca a noastră. Aveam nevoie de un partener puternic pe parte juridică, cu un know-how local extins şi cu o perspectivă globală, motiv pentru care am ales Clifford Chance Badea. Echipa sa fantastică de avocaţi a livrat un rezultat excelent pentru PIB Group".
Tranzacţia a avut o componentă importantă de reglementare şi de conformitate cu legislaţia locală, implicând un proces de autorizare de complexitate ridicată.
Clifford Chance a asistat PIB Group pe tot parcursul tranzacţiei, începând cu procesul de due diligence, negocierea tranzacţiei, negocierea structurii de management şi a relaţiilor de business, precum şi consilierea pe probleme de conformitate specifice activităţii de brokeraj de asigurări, în vederea structurării tranzacţiei, se arată în comunicat.
Echipa a asistat clientul în procesul complex de obţinere a aprobării de la Autoritatea Română de Supraveghere Financiară, precum şi a aprobării investiţiei de către Comisia pentru examinarea investiţiilor străine directe (CEISD).
Portofoliul Clifford Chance Badea de tranzacţii de Private Equity şi în domeniul serviciilor financiare include, printre altele, proiecte recente precum
Asistenţă acordată fondului de private equity american J.C. Flowers & Co. în legătură cu preluarea Piraeus Bank (2017) şi Leumi Bank (2019), precum şi în legătură cu vânzarea First Bank către grupul italian Intesa (2023);
Asistenţă acordată Actis, fondul global de investiţii în infrastructură sustenabilă, cu privire la achiziţia unei participaţii majoritare în două proiecte de energie regenerabilă din România, în curs de dezvoltare, cu o capacitate instalată estimată de aproximativ 1.000 MW, de la compania britanică de investiţii Low Carbon;
Asistenţă acordată Rezolv Energy, platforma regională de energie regenerabilă a fondului Actis, la preluarea parcului fotovoltaic cu o putere instalată de 1.044 MW din judeţul Arad de la Monsson Group;
Asistenţă acordată Credit Agricole S.A. în tranzacţia privind vânzarea subsidiarei Credit Agricole Bank România către Vista Bank România;
Asistenţă acordată CVC Capital Partners, lider global de private equity, privind achiziţia activităţii de asigurări Ethniki, prezentă în Grecia, Cipru şi România (inclusiv prin Garanta Asigurări) de la NBG;
Asistenţă acordată BNP Paribas Leasing în preluarea acţiunilor a două societăţi româneşti de profil deţinute de grupul german IKB, care se retrage de pe piaţa locală.