CLOTILDE ARMAND: "Am demolat gardul şi poarta metalică care a fost construită ilegal de Universitatea Bioterra Bucureşti pe domeniul public"

S.B.
Miscellanea / 4 ianuarie 2022

"Am demolat gardul şi poarta metalică care a fost construită ilegal de Universitatea Bioterra Bucureşti pe domeniul public"

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunţă, marţi, demolarea unui gard şi a unei porţi metalice care susţine că au fost construite ilegal pe domeniul public de către Universitatea Bioterra Bucureşti, informează news.ro.

"Am demolat gardul şi poarta metalică care a fost construită nelegal de Universitatea Bioterra Bucureşti pe domeniul public al Municipiului Bucureşti (...) Dispoziţia de desfiinţare a fost semnată de mine iar lucrările de demolare au fost îndeplinite de ADP Sector 1 şi Direcţia Control Urban- Biroul de Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal din cadrul Poliţiei Locale Sector 1", a scris, marţi seară, pe Facebook, Clotilde Armand.

Aceasta afirmă că poarta se afla pe Drumul Nicolae Şuţu, la intersecţia cu Drumul Eugen Brote, bloca accesul pietonilor şi bicicliştilor către Şoseaua Străuleşti.

"Este drumul care duce până la Lacul Griviţa, cum vii dinspre Şoseaua Gheorghe Ionescu Siseşti. Cheltuielile înregistrate de ADP Sector 1 pentru desfiinţarea lucrărilor vor fi recuperate de la Universitatea Bioterra Bucureşti, care poate solicita revendicarea materialelor rezultate ca urmare a desfiinţării, în termen de 30 de zile de la data depozitării în locaţiile ADP Sector 1", a mai transmis Armand.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. De noaptea mintii

    Gard ilegal, demolat! Ce e de noaptea minții, sau ai fost student acolo? Aș cere si despăgubiri pentru folosința!

    Ooaaaaa

    Si totusi, ce a fost " construita ilegal? Gardul sau poarta de metal?, ca nu prea se intelege din afirmatia dvs....

    Mare realizare DUAMNA... 

    1. Pentru tine o " mare realizare " ar fi 2l ulei prin gard și 2 kile făină pe poartă!

      E un Inceput bun. (Cate constr ilegale sunt in Buc si, mai mult, in toata tara? Jos cu ele, in respect fata de lege si om!)

    Deci gard si poartă construite ilegal, pentru studenți care plătesc dar nu frecventează cursurile,banii ajungând la profesori parlamentari cu doctorate plagiate, dar care te ajută pe tine ,în baza diplomei Bioterra să obții ,prin relațiile făcute un post de ex. la o companie de stat!

    E puțin lucru dărâmarea unui gard,unei mentalități? Firea se gândea poate ca un ultim refugiu să predea acolo!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb