Clubul de Presă: Nu desfiinţaţi protecţia sursei!

Miscellanea / 12 iunie 2023

Comunicat al Clubului de Presă:

Clubul de Presă a luat act de o recentă decizie a Comisiei Europene, adoptată la propunerea Franţei. Aceasta e transpusă într-un aşa-numit "Act European pentru Libertatea Presei". Conform documentului, jurnaliştii din Uniunea Europeană care furnizează informaţii de natură să pună în pericol siguranţa statului, au obligaţia să-şi devoaleze sursele. În caz contrar, ziariştii vor suferi consecinţe de natură penală.

Este pentru prima dată când se recurge la un asemenea mecanism, sub pretextul protejării siguranţei naţionale. Aşa cum pe bună dreptate semnalează MediaSind, citând Federaţia Europeană a Jurnaliştilor - toate informaţiile sunt accesibile în ediţia de luni, 12.06.2023, a ziarului Bursa - definirea a ceea ce înseamnă siguranţă naţională este apanajul statelor. Prin urmare, rămâne la latitudinea guvernelor să includă sau să nu includă în noţiunea de siguranţă naţională diverse situaţii pe care presa le-ar putea prezenta.

Cităm din comunicatul Federaţiei Europene a Jurnaliştilor:

"Toate statele membre, entităţile non statale şi cvasi-statale trebuie să respecte libertatea editorială a celor care oferă servicii media. Statele membre, inclusiv autorităţile şi organismele de reglementare la nivel naţional, entităţile non statale şi cvasi-statale nu trebuie:

- să interfereze şi să influenţeze într-un mod oarecare, direct sau indirect, cu politicile editoriale şi deciziile celor care furnizează media.

- să ordone divulgarea sau deţinerea, sancţionarea, interceptarea sau supravegherea, percheziţia sau confiscarea sau inspectarea furnizorilor de media şi a jurnaliştilor sau, dacă este aplicabil, orice este legat de reţelele profesionale sau personale ale jurnaliştilor.

- folosirea unor softuri de spionaj pentru a interfera cu sursele menţionate în art.4 care nu sunt permise decât în cazul în care sunt justificate de o cerinţă de interes public, conform recomandării UE nr. 2021/153 (art.4, paragraf 1) rezultată din Carta Comisiei din 16 septembrie, care vizează protejarea, securitatea şi autorizarea jurnaliştilor şi a altor profesionişti din mass media din UE, în conformitate cu toate legislaţiile UE".

Ne adresăm prin acest comunicat al Clubului de Presă Comisiei Europene şi, implicit, tuturor statelor care pot aplica această directivă, insistând pentru eliminarea "excepţiei protejării securităţii naţionale".

În numele Consiliului de Onoare,

Sorin Roşca Stănescu

Cristian Unteanu

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb