CM RUSIA Serbia, eterna dezamăgire

D.N.
Sport / 24 iunie 2018

Serbia, eterna dezamăgire

Elveţia a învins Serbia, scor 2-1, după o revenire spectaculoasă datorată infuziei de ambiţie balcanică din lot, dar şi deja clasicei căderi de final a vecinilor noştri.

Meciul a fost unul cu ritm susţinut, printre cele mai "adevărate" de la acest turneu, la un moment dat sârbii lăsând impresia că este imposibil să nu obţină victoria şi automat calificarea.

Finalul a resetat toate calculele, Elveţia a revenit uluitor, e ca şi calificată având în vedere că în ultimul meci întâlneşte o echipă, Costa Rica, aflată cu gândul la vacanţă. Serbia - Brazilia va fi un meci aprig, în care va conta cine stă mai prost cu moralul pe final. Etapa a doua a demonstrat că din acest punct de vedere sârbii sunt victime, dar nici Brazilia nu a rupt gura târgului, aşa că o surpriză uriaşă este foarte posibilă. Sârbi reuşesc să dezamăgească în ultimii 30 de ani la fiecare turneu final la care participă, deşi mereu a avut loturi împănate cu jucători de mare valoare. Culmea pentru un popor de luptători, în fotbal lasă impresia că sunt dispuşi să se predea mai mereu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb