CNAB discută lansarea unor zboruri directe de la Bucureşti către Beijing sau Shanghai

PETRE BARAC
Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 28 iulie 2015

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) poartă discuţii cu AirChina şi China Southern Airlines în vederea operării de curse directe între Bucureşti şi Beijing sau Shanghai, după cum ne-a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Valentin Iordache.

Domnia sa ne-a explicat că negocierile au început la o conferinţă de specialitate desfăşurată recent şi la care au participat mai mulţi specialişti internaţionali, CNAB fiind interesată de rutele spre America de Nord şi Asia, în special China.

În plus, oficialul CNAB ne-a declarat că au existat negocieri şi pentru introducerea unor rute către New York, Sankt Petersburg, Kiev sau Odessa. "Discuţiile vor continua în luna septembrie, dar şi anul viitor, însă este puţin probabil ca aceste zboruri să fie introduse din 2016", ne-a spus Valentin Iordache, subliniind: "Probabilitatea creşte din 2017, dar discuţiile depind de mai mulţi factori, iar companiile aeriene trebuie să-şi dorească acest lucru, în primul rând".

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a înregistrat un trafic aerian de 4,21 milioane pasageri şi 52.116 mişcări de aeronave (aterizări şi decolări), în primele şase luni ale acestui an, pe aeroporturile internaţionale Henri Coandă - Otopeni şi pe Bucureşti - Băneasa Aurel Vlaicu, potrivit datelor companiei. În plus, numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Capitalei, în primul semestru din 2015, a înregistrat o creştere de 12,58% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, "creându-se, astfel, premisele atingerii pragului de 9 milioane de pasageri în întreg anul 2015", conform sursei citate. Din total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 4.215.314 de pasageri şi 46.426 mişcări de aeronave.

CNAB mai arată: "Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti devansează semnificativ tendinţa generală înregistrată la nivel european. Pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat, de asemenea, şi o creştere a numărului de mişcări de aeronave, depăşind şi la acest capitol trendul european. Astfel, în primele şase luni ale anului 2015, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 8,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut".

Anul trecut, cele două aeroporturi ale Capitalei - Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu - au fost tranzitate de 8.321.858 de pasageri, numărul de mişcări aeronave (aterizări şi decolări) ridicându-se la 102.048. Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinaţii. În anul 2014, pe AIHCB au început să opereze două noi companii aeriene, Ryanair şi Air Baltic. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb