CNADNR a reziliat două contracte pentru reabilitarea drumului Deva-Oradea

Ioana Dogaru
Companii #Imobiliare / 8 octombrie 2015

CNADNR a reziliat două contracte pentru reabilitarea drumului Deva-Oradea

În urma controalelor efectuate în ultima perioadă de către conducerea CNADNR SA la şantierele de pe drumul naţional DN 76 Deva - Oradea, cât şi a analizei stadiului de execuţie, precum şi în urma discuţiilor purtate cu Antreprenorii au fost luate măsuri, în diverse perioade, pentru îmbunătăţirea activităţii pe aceste şantiere, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Având în vedere că toate contractele de reabilitare a DN 76, Deva-Oradea, au termen de finalizare în noiembrie 2016, conducerea CNADNR a intensificat controalele şi a verificat în permanenţă executarea lucrărilor conform contractelor încheiate. În urma acestor controale, s-a constatat că singurul tronson cu mari întârzieri a fost Ioneşti - Vârfurile, km 55+425 - km 69+350. În data de 24.09.2015, CNADNR SA a emis înştiinţarea de reziliere a contractului 5R11, Ioneşti -Vârfurile, km 55+425 - km 69+350.

Decizia privind rezilierea contractului a fost luată din cauza repetatelor constatări din teren referitoare la slaba mobilizare a Antreprenorului şi a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta. La data rezilierii, stadiul fizic al lucrărilor a fost de 29.76%.

De asemenea, din aceleaşi motive, contractul de reabilitare 5R14, Beiuş - Oradea, km 133+660 - km 184+390 a fost reziliat, fapt pentru care s-au demarat proceduri de achiziţie pentru lucrări de refacere a structurii rutiere. Astfel, s-a propus realizarea unor lucrări de întreţinere periodică constând în reciclarea în situ a sistemului rutier existent.

Au fost semnate noile contracte de lucrări de reciclare în situ, acest tronson fiind împărţit în trei sectoare omogene, respectiv: Sectorul 1: km 133+600 - 150+000, Sectorul 2: km 150+000 - 166+000 şi Sectorul 3: km 166+000 - 180+794. Ordinul de începere al lucrărilor a fost emis în data de 18.09.2015 pentru Sectorul 1, respectiv 23.09.2015 pentru Sectoarele 2 şi 3. Predarea amplasamentelor către Antreprenorii Loturilor 1 şi 2 s-a făcut în data de 29.09.2015, iar pentru Lotul 3 în data de 23.09.2015.

Din momentul predării amplasamentelor, antreprenorii au început lucrările de pichetare ale traseului (necesare pentru materializarea cotelor stratului reciclat şi al celui asfaltic), de scoatere a bordurilor existente pe tot traseul, de prefrezare a asfaltului existent, precum şi precedarea la realizarea sectorului de probă pe baza căruia reiese reţeta şi caracterisiticile cerute al stratului reciclat.

Prin procesul de reciclare în situ se obţine o îmbunătăţire a capacităţii portante a sistemului rutier reciclat, prin dimensionarea acestuia la o încărcare de 11,5 tone/osie. Reciclarea se face pe o grosime de 20-30 cm (în această grosime intrând atât zestrea drumului existent cât şi un aport de material de adaos-balast).

Narcis Neaga, Director General al CNADNR a declarat: "Am fost de mai multe ori pe DN76 în cursul acestui an, astfel încât pe 4 din tronsoanele aflate în execuţie să mobilizăm Antreprenorii să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale. Pe două tronsoane am avut mari probleme şi mari întârzieri. Din această cauză am şi reziliat aceste contracte. După cum aţi aflat am predat deja amplasamentele către Antreprenori pe Beiuş - Oradea. Din câte am văzut în ultima vreme, se lucrează şi sper că anul viitor, când au diverse termene de predare, începând cu iunie şi terminând cu noiembrie, să se poată circula pe DN76. Rămâne o problemă, totuşi, pe Ioneşti - Vârfurile, pentru care vom declanşa o nouă licitaţie. Subliniez că şi în continuare controalele şi supravegherea pe aceste şantiere vor fi efectuate de mine şi colegii mei din conducerea CNADNR, astfel încât antreprenorii să-şi respecte angajamentele asumate'' .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb