CNATDCU a menţinut verdictul de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Ponta

I.S.
Ziarul BURSA #Politică / 27 iulie 2016

Victor Ponta

Victor Ponta

Consiliul general al CNATDCU a respins astăzi contestaţia depusă de fostul premier Victor Ponta cu privire la teza sa de doctorat şi a menţinut verdictul de plagiat, informează Digi24.ro.

Şi Comisia juridică, organismul care a analizat această lucrare, respinsese ieri contestaţia fostului premier, pe motiv că argumentele aduse de Victor Ponta sunt neîntemeiate. Această decizie a fost supusă, astăzi, votului general.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) este un organism consultativ la nivel naţional.

Raportul CNATDCU spune că fostul premier a plagiat o treime din lucrarea sa de doctorat. Acest raport este final şi va fi înaintat Ministerului Educaţiei. Potrivit sursei citate, mai este un singur pas până la retragerea titlului de doctor: mai trebuie obţinut un aviz juridic, iar ministrul educaţiei trebuie să semneze un ordin de ministru pentru retragerea titlului de doctor obţinut de Victor Ponta. Acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, fie la sfârşitul acestei săptămâni, fie la începutul săptămânii viitoare.

În lucru mai este şi teza fostului vicepremier Gabriel Oprea, o decizie fiind aşteptată luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8238
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8800
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.2344

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb