Un număr de 60.000 doze de vaccin Janssen ajung, joi, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, conform Agerpres.
Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.
Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului "Cantacuzino" este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în
domeniul medicamentului de uz uman.
Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 625.300 doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson, iar 259.466 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.
1. Vaccinuri criminale!
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 23.06.2021, 21:50)
Editorialistul postului SkyNews Australia, Cory Bernardi, susține că mai multe companii aeriene ar fi sfătuit persoanele vaccinate să evite călătoriile cu avionul din cauza riscurile accentuate de producere a cheagurilor de sânge la înălțimi mari.
4 piloți vaccinați anti-Covid de la British Airways au murit recent. De asemenea, a apărut o problemă nouă pentru persoanele vaccinate care vor să zboare cu avionul: CHEAGURILE DE SÂNGE! Există riscul AVC-ului în zbor. Agenția UE pentru Siguranța Aviației ar recomanda piloților să nu zboare câteva zile după vaccinarea Covid. Se pare că rapoarte similare vin și din alte zone ale lumii. Week-end-ul trecut American Airlines a anulat circa 300 de zboruri și a amânata alte aproape 1000 dând vina pe timpul nefavorabil. ”Vreme proastă o să fie mereu dar acesta nu este un motiv de anulare decât în cazul unui taifun”. a criticat acțiunea un jurnalist CBS. Pe de altă parte, CNN, cunoscut pe post de Pravda Americii, susține că sutele de zboruri ar fi fost anulate din cauza lipsei de personal. Vă puteți hotărî? Cory Berndardi prezintă în editorialul său și alte situații ale Dictaturii mondiale Covid, încurajând oamenii se se trezească și să-și apere drepturile. Traducerea editorialului, mai jos:
„Încet dar sigur oamenii se vor deștepta și de asta se tem cel mai mult aceste elite plutocratice”
„Iată un alt adevăr incomod: în alte părți ale lumii, companiile aeriene recomandă persoanelor care au fost vaccinate să nu zboare. Da, m-ați auzit corect. Companiile aeriene din Spania și Rusia avertizează persoanele care au fost vaccinate împotriva coronavirusului să nu călătorească din cauza riscului de formare a cheagurilor de sânge. Acum, acesta este un risc bine cunoscut al zborurilor pe distanțe lungi, dar se pare că este exacerbat de potențialele efecte secundare ale vaccinului Covid. Doar o altă dovadă că într-adevăr nu mai există nimeni într-o poziție de autoritate în care putem avea încredere. Și aici se află problema. Tendința globală este de impunere a acestei stări clare de neîncredere, totodată având și mai multă autoritate și control asupra tuturor. Acești oameni deja rescriu istoria pentru a li se potrivi chiar lor înșiși. Otrăvesc mințile copiilor noștri cu concepte dăunătore ca fluiditatea rasială și de gen în Școli. Acum insistă să ne supunem unui experiment medical global care nu poate avea nici o explicație pentru un om cât de cât educat. De decenii întregi acești totalitariști au făcut pași mici pentru o țintă finală, dar acum sprintează spre linia de final. Ei simt că victoriei le este aproape. Deci, acum depinde numai de noi ca să punem capăt acestei nebunii. Nu putem să ne bazăm pe guvern, deoarece guvernul reprezintă de fapt o mare parte a problemei. Avem nevoie mai puțini de ei și avem nevoie de mai mulți ca noi. Oameni dintre noi care ar trebui să poată lua decizii pentru noi înșine. Ca să ieșim din dependența de Guvern și să putem urmări o misiune de câștigare a autonomie individuale și a descentralizării autorităților. Așa că încercați cât de mult să rezistați, pentru ca clopotul de final al Libertății să nu răsune. Puterile instalate acum nu pot stăvili ce va urma. De aceea și-au dublat eforturile pentru a-și avansa propria lor agendă. Dar această grabă doar le-a expus fragilitatea și ipocrizia. Încet dar sigur oamenii se vor deștepta și de asta se tem cel mai mult aceste elite plutocratice.”