Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă, joi seară, că imunizarea copiilor din grupa 5-11 ani va începe după recepţionarea dozelor necesare, cel mai probabil în a doua jumătate a lunii ianuarie. Pentru vaccinare va fi folosită o doză mai mică decât la adulţi, informează news.ro.
"La copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, doza de Comirnaty (Pfizer) este mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani (10 µg comparativ cu 30 µg). Ca şi în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile. Vaccinarea se poate efectua atât în centrele de vaccinare stabilite, cât şi în cabinetele medicilor de familie", a transmis, joi, CNCAV.
Sursa citată a precizat că platforma de programare a fost actualizată de către STS - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi se vor putea efectua programări pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, după ce vaccinul va fi disponibil în România.
"Vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani va începe în România după recepţionarea dozelor necesare. Estimăm să primim aceste doze în a doua jumătate a acestei luni", a mai transmis CNCAV.
Prezentarea la vaccinare se poate face direct în centru, fără programare, sau cu programare prin platformă şi Call Center - 021 414 44 25.
"Menţionăm că riscul de miocardită la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani este extrem de scăzut, fiind mult sub cel observat pentru categoria 12-17 ani. Doar 12 cazuri de miocardită au fost înregistrate la 8.7 milioane de doze administrate în SUA la această categorie de vârstă. La băieţi, după doza 1 nu a fost înregistrat niciun caz, iar după doza 2 au fost înregistrate 4.3 cazuri la 1 milion de doze administrate, rata bazală de miocardită în populaţia nevaccinată fiind de 0.2 - 1.9 cazuri la un milion de persoane în interval de 7 zile", a mai precizat CNCAV.
1. Ia de la Basescu! Ia si de la Pfizer!
(mesaj trimis de anonim în data de 06.01.2022, 23:49)
Autopsiile arată că 14 din 15 decese după vaccinarea COVID se datorează injecțiilor experimentale
Această constatare și faptul că injecțiile nu au fost inițial citate ca fiind cauza morții în niciunul dintre cazuri, ridică îngrijorări cu privire la siguranța injecțiilor experimentale și acuratețea statisticilor deceselor post-vaccinare.
O examinare a cadavrelor a 15 persoane care au murit după cel puțin o injecție cu COVID-19 a constatat că „vaccinurile” au jucat un rol în 14 dintre decese.
Rezultatele studiului au fost prezentate de Dr. Such arit Bhakdi și Dr. Arne Burkhardt. Ambii cercetători au o vastă experiență în domeniul lor.
Dr. Bhakdi a condus Institutul pentru Microbiologie Medicală și Igienă de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz și a publicat peste 300 de lucrări de cercetare în domeniile bacteriologiei, imunologiei, parazitologiei și virologiei.
Dr. Burkhardt este, de asemenea, un patolog recunoscut la nivel internațional, care a predat la universitățile din Hamburg, Berna și Tübingen și a publicat peste 150 de articole științifice în reviste internaționale.
În studiul prezentat de Bhakdi și Burkhardt, cercetătorii au examinat cadavrele a 15 persoane cu vârste cuprinse între 28 și 95 ani care au murit în decurs de șase luni de la vaccinarea COVID-19. Deși legiștii și alte autorități nu au relaționat injecțiile COVID-19 de deces, analiza histopatologică a organelor decedatului a identificat „patologie de tipul autoimună indusă de vaccin în mai multe organe”, inima fiind organul cel mai frecvent afectat (în 14 cazuri), urmat de plămâni (în 13 cazuri).
„Înainte de moarte, doar patru dintre cei 15 pacienți fuseseră tratați în secția de terapie intensivă timp de mai bine de două zile”, spune studiul, în timp ce cinci au murit acasă, unul pe stradă, unul în mașină și unul într-o unitate de îngrijire.
Potrivit studiului, o serie de caracteristici esențiale „au dominat toate țesuturile afectate, inclusiv procesele inflamatorii în vasele mici de sânge (endotelită)” și infiltrarea limfocitică masivă a organelor non-limfoide din jur sau a țesuturilor cu limfocite T, „în timp ce infiltrarea limfocitică ocazional în combinație cu activarea limfocitciă intensă și formarea foliculilor”.
„Dacă acestea erau prezente, acestea erau de obicei însoțite de distrugerea țesuturilor”, au spus cercetătorii. „Această combinație de patologie multifocală dominată de limfocite T, care reflectă în mod clar procesul de autoatac imunologic, nu are egal”.
În plus, autorii studiului au ajuns la concluzia că injecțiile ARNm nu au fost singurele tipuri de injecții la COVID-19 care au fost legate de afectarea evidentă a organelor, și au descoperit că „vaccinurile pe bază de vectori” au fost, de asemenea, asociate cu reacții fatale, așa cum au fost „toate patru dintre cei mai importanți producători”: „Pfizer, Moderna, Johnson & Johnson și AstraZeneca.
„Evenimentel e adverse rezultate din astfel de procese de auto-ucidere ar trebui să apară foarte frecvent la toată lumea, mai ales după vaccinările de rapel”, scriu Bhakdi și Burkhardt, adăugând că „injectarea de vaccinuri COVID-19 bazate pe gene amenință viața umană prin boală și moarte”.
„Nu ar trebui să ne certăm asupra detaliilor”, a spus dr. Bhakdi în timpul simpozionului. „Faptele sunt pe masă… iar faptele sunt devastatoare”.
Bhakdi a subliniat că „toate vaccinurile bazate pe gene” de la toți producătorii „dau același rezultat” și a susținut că „aceste vaccinuri ucid tineri și bătrâni”.
Nu este clar ce alți factori ar fi putut duce la moartea celor incluși în studiu. Doar una dintre persoanele examinate avea vârsta sub 30 de ani. 93% dintre cei decedați aveau mai mult de 50 de ani, 60% peste 70 de ani și 33,3% peste 80 de ani. Studiul nu face referire la boli anterioare, așa că nu este clar dacă injecțiile au fost una din principalele cauze de deces.
Peter Schirmacher, Chef-Pathologe Uniklinikum Heidelberg - SWR Aktuell
Cu toate acestea, datele, care sugerează că injecțiile contribuie în mod semnificativ la reacții autoimune fatale, sunt susținute de alte cercetări, inclusiv de o analiză a patologului șef german Peter Schirmacher.
Schirmacher, șeful Institutului de Patologie de la Universitatea Heidelberg, a examinat 40 persoane care au murit în decurs de două săptămâni de la vaccinarea Covid-19 și a concluzionat că cel puțin 30-40% dintre decese au fost cauzate de injecții.
În plus, datele transmise la Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS), sistemul de raportare pasiv al guvernului SUA pentru evenimentele adverse legate de vaccin, par să susțină cercetarea.
Până la 24 decembrie, peste 1 milion de evenimente adverse legate de injecțiile cu COVID au fost raportate la VAERS numai în SUA, inclusiv 21.002 decese, 22.117 cazuri de miocardită sau pericardită (inflamația inimii) și 110.609 spitalizări.
Un studiu de la Harvard din 2010 comandat de Departamentul de Sănătate (HHS) a constatat că leziunile raportate către VAERS au reprezentat „mai puțin de 1% din leziunile provocate de vaccinuri”, sugerând că numărul real de decese și leziuni asociate cu „vaccinurile” COVID-19 ar putea fi semnificativ mai mare decât este indicat în prezent.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2022, 04:55)
Nu stiam aceste lucruri.
Intre noi fie vorba, e si greu sa stii aceste lucruri intrucat nu le vezi in presa. Desi cadrele medicale (universitare) numite de tine mai sus au CV solide, nu vad cine din mass-media ar avea curaj sa-i intervieveze din moment ce se pozitioneaza contra-curent, iar curentul este abordat cu patos, nu cu logica.
Bine macar ca putem sa aflam despre acesti indivizi si concluziile lor bazate pe date, la rubrica comentarii in bursa.ro
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2022, 07:20)
Nu avem de unde sa stim de toate pentru ca in marea lor parte sunt dezinformari sau fakenews-uri fabricate pe internet. Sunt o multime de astfel de pseudo materiale stiintifice promovate pe site-uri obscure, site-uri conspirationiste sau antivacciniste, sau pe retelele de socializare. Se incearca multe feluri de mesaje de acest fel iar din cand in cand sunt preluate si postate la comentarii.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2022, 10:30)
pe ce te bazezi cand afirmi asta?
cel cu opinia 1 macar da nume si face trimiteri.
tu insa nu ai credibilitate cand vii cu opinii prezentate ca adevar.
(...)
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2022, 11:43)
Pe Google. Se pot verifica numele si trimiterile.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2022, 11:23)
Imunizare?