Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, vineri, că peste 13.200 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care peste 9.300 cu prima doză, informează news.ro.
Potrivit CNCAV, 13.234 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 9.305 au primit prima doză.
Totodată, au fost raportate 12 reacţii adverse: 4 la vaccinul Pfizer, 2 la Moderna, una la cel produs de AstraZeneca şi 5 la cel de la Johnson & Johnson. Alte 53 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.
"Din cauza faptului că descărcarea datelor din platforma RENV pentru ultimele 24 ore, respectiv pentru întreaga perioadă a campaniei de vaccinare, nu se poate realiza simultan şi instantaneu, apar diferenţe privind numărul de doze administrate în ultimele 24h. În intervalul de descărcare a datelor sunt înregistrate dozele administrate în această perioadă scurtă de timp", a arătat CNCAV.
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 5.170.744, din care 5.044.210 cu schema completă.
"Prin introducerea în RENV a dozelor efectuate în afara României pentru persoanele care au o doză administrată în România (conform OUG 68/2021), numărul total al beneficiarilor vaccinaţi cu prima doză suferă modificări (scăderi), deoarece aceştia devin persoane vaccinate cu schema completă", a precizat sursa citată.