CNIPMMR: Astăzi au început înscrierile în cadrul Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români

Cristina Radu
Macroeconomie / 31 iulie 2017

Florin Jianu (Sursa foto: Facebook)

Florin Jianu (Sursa foto: Facebook)

Astăzi au început înscrierile în cadrul "Programul de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români", program prin care se oferă o alocaţie financiară nerambursabilă în cuantum de maxim 50 mii lei/beneficiar (reprezentând maximum 90% din cheltuielile eligibile), pentru un număr maxim de 500 de beneficiari anual, care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, potrivit unui comunicat trimis de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Bugetul pentru 2017-2020 este de 71 milioane lei, suma aloctă pentru 2017 fiind de 5 milioane lei. Acordarea finanţării se realizează în baza criteriului "primul venit - primul servit", în limita bugetului. Completarea cererii tip pentru înscriere în program, în vederea obţinerii finanţării se face pe site-ul aippimm.ro, de la 31 iulie, ora 10.00, sistemul de aplicaţii fiind deschis până pe 4 august, ora 20.00.

Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR a afirmat: "Iniţiativa, deosebit de utilă pentru IMM-uri, oferă pentru prima oară posibilitatea firmelor de a participa individual la târguri şi misiuni economice. Important de precizat este că perioada de aplicare de 5 zile este foarte scurtă, iar alocarea de numai 5 milioane de lei asigură finanţarea a doar 100 de beneficiari şi nu 500 de beneficiari cât este menţionat în cadrul procedurii. Solicităm ca lansarea viitoare să aibă loc aşa încât firmele să poată participa la târguri şi misiuni pe parcursul întregului an. În prima zi au aplicat 163 de firme, ceea ce reflectă că programul este foarte atractiv, firmele fiind interesate de interaţionalizarea activităţii lor. Astfel, solicităm suplimentarea cu un buget aferent susţinerii a încă 400 de firme".

Finanţările de care se beneficiază au valoare maximă de: 30.000 lei pentru participări individuale la târguri şi expoziţii internaţionale din străinătate, altele decât cele organizate în baza OUG 120/2002 vizând aprobarea sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la buget de stat; 15.000 lei pentru participări individuale la misiuni economice din străinătate, altele decât cele organizate în baza OUG nr. 120/2002; 10.000 lei pentru crearea identităţii vizuale a unui IMM: marcă şi/sau siglă şi/sau slogan; 10.000 pentru realizarea unui site pe Internet/aplicaţie pentru mobil, pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor promovate, în limba română şi limba engleză/ altă limbă de circulaţie internaţională pieţei căreia i se adresează; 10.000 pentru participări ale angajaţilor la cursuri de pregătire, în ţară şi/sau în străinătate, în vederea tehnicilor de promovare a produselor/serviciilor pe noi pieţe; 10.000 pentru analize şi studii de piaţăm şi respectiv 10.000 pentru alte tipuri de activităţi de promovare şi susţinere a internaţionalizării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb