Spitalul Al-Quds din oraşul Gaza îşi reduce majoritatea operaţiunilor pe fondul unei penurii de combustibil pentru a asigura servicii minime în următoarele câteva zile, a declarat miercuri Societatea Semilunii Roşii din Palestina (PRCS) într-un comunicat, informează CNN.
"Spitalul se confruntă cu o lipsă acută de combustibil şi era de aşteptat să rămână fără combustibil astăzi", se arată în comunicatul PRCS, transmite sursa menţionată.
Generatorul principal al spitalului a fost oprit, a adăugat PRCS, iar spitalul funcţionează în schimb cu un mic generator, conform CNN.
Spitalul şi-a închis secţia de chirurgie, secţia de RMN şi imagistica medicală şi instalaţia de generare de oxigen, se arată în comunicat, potrivit sursei citate. Fiecare clădire de spital primeşte acum două ore de energie electrică pe zi, după ora locală 17:00, pentru a se asigura că cei 14.000 de persoane strămutate care se adăpostesc acolo au suficientă energie pentru a-şi satisface nevoile de bază, transmite sursa menţionată.
"Acum a devenit imposibil pentru PRCS să obţină combustibil din interiorul Fâşiei Gaza", a spus acesta. "PRCS speră că nu va fi forţată să închidă complet spitalul Al Quds în următoarele zile, deoarece combustibilul şi proviziile de bază se epuizează", relatează sursa precizată.
PRCS face apel urgent la organizaţiile de sănătate şi de asistenţă să permită ajutorului umanitar, materialelor medicale şi combustibilului să ajungă la Spitalul Al-Quds, precizează CNN.