CNSAS: Consilierul prezidenţial Alexandra Gătej, recrutat de Securitate în 1989

TUDOR DUMITRU
Ziarul BURSA #Politică / 15 decembrie 2010

CNSAS: Consilierul prezidenţial Alexandra Gătej, recrutat de Securitate în 1989

Consilierul prezidenţial Alexandra Gătej a fost recrutată de Securitate în septembrie 1989 sub numele conspirativ "Florina" pentru îndeplinirea unor misiuni de contrainformaţii în sectoare ale economiei, potrivit unui document al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Membrii CNSAS au decis însă, conform aceluiaşi document, că Alexandra Gătej nu poate fi considerată colaborator al Securităţii pe motiv că aceasta nu ar fi dat nicio informare ofiţerilor fostei Poliţii Politice.

"Direcţia de specialitate (n.r. - a CNSAS) nu a identificat documente care să conţină informaţii transmise Securităţii de către doamna Gătej Corina Alexandra", se arată în documentul CNSAS, citat de Mediafax.

Alexandra Gătej susţine că decizia CNSAS este foarte clară şi că nu are ce să-şi reproşeze nimic din punct de vedere profesional sau uman.

Alexandra Gătej a declarat: "Decizia CNSAS privind necolaborarea cu Securitatea, nici în calitate de lucrător, nici în calitate de colaborator al acesteia, este foarte clară şi vorbeşte de la sine. Decizia exprimă în mod neechivoc faptul că investigaţia CNSAS prin Direcţia sa de specialitate nu a identificat documente care să conţină informaţii transmise de mine Securităţii".

Consilierul prezidenţial a mai susţinut că "speculaţiile pe această temă nu fac altceva decât să denatureze sensul investigaţiei şi deciziei CNSAS".

"În consecinţă, nu consider necesare comentarii suplimentare faţă de adeverinţa foarte clară de necolaborare eliberată de către CNSAS", a încheiat Gătej.

Că a făcut sau nu poliţie politică, în mod efectiv este mai puţin important.

Dar acordul să se alinieze la poliţia politică şi să facă parte din rândurile ei denotă un anume caracter şi disponibilitatea sa pentru abjecţie.

De la Radio Europa Liberă la funcţia de consilier prezidenţial

Alexandra Gătej a fost numită, în iulie 2009, în funcţia de consilier prezidenţial în cadrul Departamentului Mediul de Afaceri Intern şi Internaţional al Administraţiei Prezidenţiale.

Gătej a lucrat, anterior, în perioada 1988-1996 la fabrica de pielărie în Târgu Mureş, mai apoi la fabrica de piele Sebeş, la Radio Europa Liberă Bucureşti şi la Consultanţa Interquest Bucureşti. În perioada 1996-2009, Alexandra Gătej a deţinut, printre altele, func-ţiile de membru YPO Romanian Chapter şi de membru în consiliile directoare ale American International School Bucharest, RUCODEM, Aspen Institute Româ-nia.

Alexandra Gătej a mai deţinut funcţiile de preşedinte al Camerei de Comerţ Româ-no-Americane (2008-2009) şi de preşedinte Unilever Europa Centrală şi de Sud.

Întrebat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă dacă îi va solicita demisia Alexandrei Gătej, preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu ştie despre ce este vorba.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu trebuie avut in vedere doar faptul ca nu a transmis informatii securitatii; in fapt nu a mai apucat sa transmita fiind racolata doar in 1989, daca nu ar fi venit decembrie 1989 ar fi transmis in mod sigur; din pdv moral nu are nicio scuza si ar trebui zburata din post ptr. simplu motiv ca a fost racolata; adica ptr. ca a acceptat colaborarea. Se "scuza" ca nu a mai avut timp sa furnizeze informatii ?? vedeti, este inca o dovada elocventa a modului jalnic in care au reglementat; in mod normal nu ar fi trebuit sa se faca nicio diferentiere intre cei care au acceptat dar "timpul n-a mai avut rabdare" si cei cu "state de plata" vechi. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb