CNVM a aprobat contractul de administrare al Fondului Proprietatea

Ş.C.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 23 februarie 2010

Totuşi, mai este mult până când Franklin Templeton vine la conducere

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat, ieri, contractul de administrare al Fondului Proprietatea, încadrându-se, astfel, în termenul de două săptămâni pe care conducerea Fondului îl estima la finalul Adunării Generale din 11 februarie. Ar mai putea dura, însă, câteva luni bune până când Franklin Templeton va prelua frâiele Fondului Proprietatea, fiind nevoie ca mai multe formalităţi să fie îndeplinite până atunci.

Conducerea Fondului Proprietatea trebuie ca în 45 de zile să depună documentaţia necesară ca să se înregistreze la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în categoria Alte Organisme de Plasament Colectiv (AOPC), de tip special, potrivit deciziei CNVM de ieri. Contractul de administrare al Fondului va intra în vigoare la data la care Fondul se va înregistra la CNVM, potrivit aceleaşi decizii, deşi el poate fi semnat între timp.

Franklin Templeton va putea semna contractul de administrare al Fondului Proprietatea în cel mult zece zile de când hotărârile luate de acţionarii Fondului, în ultima Adunarea Generală, vor fi publicate în Monitorul Oficial, potrivit reprezentanţilor FP.

Acţionarii au aprobat forma finală a contractului de administrare în urmă cu două săptămâni, când l-au mandatat pe Enache Jiru ca să semneze contractul.

Până la semnarea efectivă, mai trebuie modificat actul constitutiv al Fondului, printr-o Hotărâre de Guvern, după care mai este nevoie şi de o altă Adunare Generală în care să se aprobe forma modificată, ne-au mai spus reprezentanţii FP.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ei se intilnesc fara nicio predictibilitate, in totala opacitate, fara sa stim pe ce subiecte ce vor decide, fara sa ne transmita ordinea de zi. De exemplu: CE MODIFICARI SUNT PRECONIZATE LA ACTUL CONSTITUTIV? Sunt aspecte vitale ptr viitorul fondului. Vrem mult mai mare transparenta.

    1. Acest ziar ar trebui sase numeasca zvonistul.

      Pana la venirea noii administratii a FP adica Ionut Popescu Fondul era blocat ca si contractul cu Franklin Templeton. 

      Noul director al FP a miscat aceasta piatra de pe FP Plecarea lui Ursache si Lulache demonstreaza ca acesti 2 au incasat milioane de euro ca sa blocheze listarea . 

      In rest intilnirile si ordinea de zi a fost clara si inscrisa pe situl FP. Cititi si va convingeti.

      Bursa are tot interesul sa lanseze tot felul de zvonuri.pentru ca actiunile indiferent unde se vand (la bursa din viena OTC sau la depozitarul central) pretul pe actiune sa fie cat mai mic.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb