CNVM ţine delistarea "Rompetrol Rafinare" în stand-by

Ş.C.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 iulie 2010

CNVM ţine delistarea "Rompetrol Rafinare" în stand-by

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a sus­pendat, ieri, dreptul acţionarului majoritar al "Rompetrol Rafinare", respectiv "The Rompetrol Group", să solicite acţionarilor minoritari, care nu au subscris în oferta de preluare derulată în această primăvară, să îi vândă acţiunile RRC pe care le mai deţin. Acest drept rămâne suspendat până la clarificarea situaţiei juridice a obligaţiunilor în sumă de circa 600 de milioane de dolari deţinute de Ministerul de Finanţe la "Rompetrol Rafinare", în urma conversiei datoriilor istorice ale companiei.

Ordonanţa Comisiei blochează planurile Grupului Rompetrol de a se delista "Rompetrol Rafinare" de la Bursa de Valori Bucureşti, după ce a ajuns să deţină 98,63% din acţiunile RRC în urma unei oferte de preluare obligatorie încheiată la începutul lunii aprilie.

Arbitrul pieţei de capital a invocat, în motivarea Ordonanţei, poziţia Ministerului Finanţelor Publice, potrivit căreia "retragerea acţiunilor RRC de la tranzacţionare ar conduce la prejudicierea interesului statului român, în sensul că, în lipsa unei cotaţii a acţiunilor pe piaţa reglementată, evaluarea acţiunilor va fi dificil de realizat".

Ministerul de Finanţe a mai precizat că "raportat la procedurile iniţiate de Rompetrol Rafinare şi aflate în derulare pe piaţa de capital, care urmăresc delistarea societăţii, statul român, prin Ministerul de Finanţe, este lezat în drepturile sale de actual creditor obligatar şi de viitor acţionar al Rompetrol Rafinare".

Scandenţa pentru plata obligaţiunilor este în septembrie anul acesta, Grupul Rompetrol având posibilitatea să le răscumpere total sau parţial, potrivit reprezentanţilor companiei. Acţionarul majoritar al "Rompetrol Rafinare" a decis, recent, majorarea capitalului social al companiei cu circa 450 de milioane de lei, destinate răscumpărării parţiale a datoriei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. sa rascumpere obligatiunile. dar trebuie facut un cont special pentru stimularea economiei, de unde guvernul sa nu poata trage bani aiurea, ci pe proiecte clare

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb