Coaliţia arabă condusă de Ryad a anunţat că va începe o nouă fază a operaţiunilor din Yemen intitulată "Restaurarea speranţei", pentru reluarea procesului politic în Yemen, furnizarea de ajutor umanitar şi "lupta împotriva terorismului" într-o ţară unde Al Qaida este foarte activă, transmite Sputnik.
Purtătorul de cuvânt al coaliţiei, generalul Ahmed al-Assiri, a anunţat "sfârşitul operaţiunii «Furtună decisivă»" la cererea guvernului şi preşedintelui yemenit Abd Rabbo Mansour Hadi. Potrivit unui comunicat al Ministerului saudit al Apărării, loviturile aeriene au reuşit "să elimine cu succes ameninţările la adresa securităţii Arabiei Saudite şi ţărilor vecine". Comunicatul se referă mai ales la "distrugerea de arme grele şi rachete balistice confiscate de miliţia houthi şi forţele (fostului preşedinte) Ali Abdullah Saleh în baze şi tabere ale armatei".
Generalul saudit nu a exclus însă intervenţia coaliţiei pentru a împiedica acţiunile rebelilor. El a adăugat de asemenea că blocada maritimă va fi menţinută.
Intervenţia militară a coaliţiei împotriva rebelilor houthi, aparţinând minorităţii zaidi şiite, a fost lansată la 26 martie în Yemen la cererea preşedintelui Hadi, refugiat în Arabia Saudită.