Codruţ Şereş cere Ministerului Public şi Parchetului să facă lumină în dosarul privatizărilor din energie

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 13 iunie 2007

Codruţ Şereş cere Ministerului Public şi Parchetului să facă lumină în dosarul privatizărilor din energie

Fostul ministru al Economiei şi Comerţului, Codruţ Şereş, a cerut ieri, într-o conferinţă de presă, ca "Ministerul Public, Parchetul şi celelalte instanţe să-şi precizeze public poziţia în legătură cu aşa-zisul dosar al privatizărilor strategice din energie".

Codruţ Şereş a declarat că acest lucru se impune ca urmare a faptului că Guvernul a semnat, luni, contractul de privatizare al societăţii Electrica Muntenia Sud.

"În urmă cu câteva luni, lumea politică a fost zguduită de un scandal ai cărui protagonişti, doi foşti miniştri (Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy - n.r.) au fost acuzaţi şi terfeliţi în presă, formându-se acuzaţii de trădare, spionaj şi favorizări de grupuri infracţionale. Iată că Guvernul României a semnat contractul de privatizare a societăţii Electrica Muntenia Sud, iată că acest contract negociat în urmă cu un an de comisia de privatizare a fost semnat în proporţie de 95 la sută în aceeaşi formă în care a fost negociat şi aprobat de guvern în urmă cu un an", a afirmat Codruţ Şereş.

El a precizat că suma obţinută prin privatizare, 820 de milioane de euro, reprezintă a treia ca valoare în seria privatizărilor din ultimii 17 ani.

"După părerea mea, toate aceste lucruri arată foarte clar că aşa-zisul dosar al privatizărilor strategice din energie se fâsâie într-un mod lamentabil. Se fâsâie pentru că (...) în toată această perioadă nimeni nu a putut să probeze faptul că această privatizare a fost una trădată", a susţinut Şereş.

Fostul ministru a explicat că, în decurs de un an, nu au existat contestaţii din partea celorlalţi participanţi la această privatizare, iar suspiciunile existente în privinţa divulgării sumelor oferite de ceilalţi participanţi la licitaţie nu sunt întemeiate.

"Practic, la cea de a doua rundă a licitaţiei statul român a câştigat în plus o sută de milioane de euro, diferenţa între primul clasat şi al doilea clasat fiind de aproape 50 de milioane de euro. Dacă cineva ştia nişte lucruri, mi se părea normal să câştige la o diferenţă mult mai mică şi, pe de altă parte, să nu pluseze o sumă atât de mare care reprezintă valoarea unor alte societăţi care ar putea să fie privatizate", a afirmat Şereş.

Codruţ Şereş i-a felicitat pe ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, şi pe preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Teodor Atanasiu, "pentru că nu s-au lăsat intimidaţi de suspiciuni şi, cu mintea limpede şi pragmatism, au reuşit să ducă la bun sfârşit acest proiect".

"În acelaşi timp, nu pot să nu mă întreb dacă Ministerul Public face parte dintr-o altă conducere a altui stat pentru că mi se pare impardonabil şi de neimaginat ca, pe de o parte, Parchetul şi Ministerul Public să răspândească suspiciuni rău-voitoare la adresa unor persoane, nedovedite, şi, pe de altă parte, Guvernul să continue un astfel de proiect şi în cursul zilei de ieri (luni - n.r.) să se semneze contractul de privatizare", a spus Şereş.

În opinia fostului ministru, în dosarul privatizărilor strategice din energie nu există dovezi, ci doar nişte suspiciuni.

"Acest subiect a făcut deliciul presei de scandal sau rău-intenţionate în această perioadă. Nişte oameni au fost puşi la stâlpul infamiei ca să constatăm că ceea ce au decis în urmă cu un an a fost corect şi până la urmă finalizat de Guvern", a conchis Codruţ Şereş.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb