Codul de Procedură Penală, în analiza CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) va dezbate în şedinţa de plen de astăzi cele trei obiecţii ridicate cu privire la neconstituţionalitatea legii prin care a fost modificat Codul de Procedură Penală de către coaliţia parlamentară PSD-ALDE.

Sesizările privind verificarea actului normativ au fost formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de parlamentari PNL şi USR şi de preşedintele Klaus Iohannis, ultimul ridicând 33 de obiecţii de neconstituţionalitate.

Unul dintre textele controversate ale noului act normativ se referă la interzicerea comunicărilor publice. Şeful statului consideră că sintagma "furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri" este neclară şi impredictibilă.

De asemenea, conform preşedintelui Klaus Iohannis, articolul referitor la dreptul inculpatului de a fi încunoştiinţat despre data şi ora efectuării actului de urmărire penală este de natură să împiedice desfăşurarea procesului penal.

În sesizare se arată: "Toată activitatea de urmărire penală - inclusiv audierea părţilor vătămate, a părţilor civile, efectuarea unor percheziţii sau alte acte - se va efectua în prezenţa inculpatului. Sunt contrazise astfel toate principiile elementare ale unei investigaţii penale prealabile judecăţii, trans-formându-se activitatea de urmărire penală într-o activitate publică şi lipsită de orice confidenţialitate. Spre exemplu, procurorul va trebui să încunoştiinţeze inculpatul despre faptul că va efectua o percheziţie domiciliară la un alt inculpat sau la o altă persoană, fără a exista nicio garanţie de păstrare a confidenţialităţii".

Un alt paragraf din viitorul act normativ prevede că "înregistrările efectuate de părţi şi de subiecţii procesuali principali constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii".

Practic, prin această limitare, sunt excluse înregistrările efectuate de alte persoane decât cele expres şi limitativ prevăzute de lege. Spre exemplu, dacă o persoană filmează momentul în care o altă persoană primeşte un folos necuvenit, acea filmare nu va putea fi folosită ca probă, pentru că filmarea nu este realizată de către una din părţile din dosar.

Un alt articol controversat este cel care stabileşte că, dacă nu se începe urmărirea penală in personam în termen de un an de la deschiderea dosarului penal, clauza urmează a fi clasată. Acest text va bloca activitatea instituţiilor de cercetare penală privind infracţiunile mai grave, a căror complexitate nu permite strângerea în decurs de un an a tuturor problelor pentru dovedirea vinovăţiei unei persoane. Conform autorilor sesizărilor pe care CCR le va dezbate astăzi, clasarea cauzei într-o asemenea situaţie elimină practic dreptul fundamental al părţii vătămate prin infracţiune de a obţine tragerea la răspundere penală a autorului şi repararea prejudiciului.

Obiecţiile ridicate se referă şi la imposibilitatea instanţei de apel de a schimba sentinţa dacă aceasta a fost una de achitare la completul de fond, autorii sesizărilor considerând că se încalcă independenţa judecătorilor care compun instanţa de apel, precum şi efectul extensiv al apelului.

În cele trei sesizări se face referire şi la articolul favorabil lui Liviu Dragnea, liderul PSD, cu privire la sentinţa definitivă din dosarul Referendumul, articol ce se referă la o nouă cale de reviziure dacă motivarea nu e redactată sau semnată de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei. Autorii obiecţiilor consideră că nesemnarea minutei sau neredactarea hotărârii nu reprezintă un "motiv substanţial şi imperios" care să justifice ignorarea şi înlăturarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti.

Ei susţin: "cazul de revizuire introdus prin art. 453 alin. (1) lit. g) Cod procedură penală nu echivalează cu o «eroare judiciară», care să justifice o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice, prin negarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive".

Cu privire la recursul în casaţie, în sesizarea ÎCCJ se arată că noile reglementări transformă recursul dintr-o cale extraordinară de atac "într-o veritabilă cale ordinară de atac". Magistraţii Înaltei Curţi susţin: "În concepţia Codului de procedură penală, recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, exercitabilă împotriva hotărârilor penale definitive, pentru motive «substanţiale şi imperioase» care justifică derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În contradicţie cu natura recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac, completarea dispoziţiilor art. 438 C. proc. pen., prin introducerea alineatelor (l1) şi (l2), transformă recursul în casaţie într-o veritabilă cale ordinară de atac, prin intermediul căreia se repun în discuţie hotărârile penale definitive pronunţate de instanţele de apel".

Judecătorii ÎCCJ sunt de părere că transformarea recursului în casaţie într-o cale ordinară de atac pune în discuţie întreaga structură a căilor de atac reglementate în Codul de procedură penală, exclude coerenţa sistemului căilor de atac şi anihilează distincţia între căile ordinare de atac şi căile extraordinare de atac în materie penală.