Colaborarea dintre Compania de Management Portuar "Mwani Qatar" şi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" SA precum şi recunoaşterea reciprocă a certificatelor maritime în acord cu Convenţia Internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor (WTCW) au fost printre subiectele discutate de ministrul Transporturilor, Lucian Şova, cu omologul său din Qatar, informează Ministerul Transporturilor.
Ministrul Transporturilor, aflat în vizită oficială în Qatar cu delegaţia condusă de premierul României, s-a întâlnit marţi, 6 noiembrie, la Doha cu Jasim bin Saif Al Sulaiti, ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor din statul Qatar.
"Cei doi oficiali au discutat despre Memorandumul de Înţelegere privind colaborarea dintre Compania de Management Portuar 'MWANI QATAR' şi Compania Naţională 'Administraţia Porturilor Maritime' S.A. Constanţa SA. O altă temă de discuţie a fost Memorandumul de Înţelegere privind recunoaşterea reciprocă a certificatelor maritime în acord cu Convenţia Internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor (WTCW). Această propunere de memorandum a fost analizată de Autoritatea Navală Română (ANR), autoritatea centrală de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor, în domeniul siguranţei navigaţiei şi al securităţii navelor", se arată în comunicat.