COMENTARIU BURSIER Bursele europene se redresează

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 octombrie 2008

În sectorul bancar continuă, însă, declinul

Acţiunile tranzacţionate pe pieţele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, după ce Australia a redus peste aşteptări dobânda de referinţă. Investitorii cred că băncile din întreaga lume vor recurge la măsuri similare.

Acţiunile "Volkswagen" AG, cel mai mare constructor auto european, au urcat cu 17%, la 341,14 euro. Speculatorii au răscumpărat titluri ale companiei germane.

Acţiunile "Total" SA, cea mai mare rafinărie petrolieră din Europa, respectiv al treilea producător de ţiţei din regiune, au urcat cu 4%, la 40,39 euro. Acţiunile BP Plc, a doua companie petrolieră din Europa, au crescut cu 4,1%, la 447,5 pence. Ieri, cotaţia petrolului brut a revenit la peste 90 de dolari barilul.

Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră din lume, au urcat cu 2,9%, la 2.973 pence.

Acţiunile din sectorul bancar au scăzut şi ieri, piaţa temându-se de nevoia aces­tor instituţii de majorare a capitalului. Acţiunile "Barclays" Plc, a treia bancă din Marea Britanie, au coborât cu 4,5%, la 300 pence, însă, în prima parte a zilei pierduseră 17%. Potrivit unor surse, guvernul britanic ar putea investi cel puţin 45 de miliarde de lire sterline (79 miliarde de dolari) în trei dintre cele mai mari bănci din ţară, printre care "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS) şi "Barclays" Plc, ca să le majoreze capitalul afectat de pierderile din criza creditelor ipotecare.

Titlurile RBS au coborât cu 25%, la 111 pence, după ce, anterior, consemnaseră un declin de 39%.

Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au pierdut 8,5%, ajungând la 43,79 euro. În prima parte a zilei, scăderea a fost de 15%. "Deutsche Bank" a anunţat că nu plănuieşte o majorare de capital.

Acţiunile SAP AG, cel mai mare producător mondial de software pentru administrarea afacerilor, au scăzut cu 7,9%, la 26,57 euro. Societăţile de brokeraj, printre care UBS AG, "Merrill Lynch & Co.", "Credit Suisse Group" AG, şi-au redus estimarea pentru preţul titlurilor companiei germane.

Indicele DAX al Bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,3%, 5.373,51 puncte, CAC 40 al celei din Paris a crescut cu 2%, la 3.786,81, FTSE 100 al pieţei din Londra - cu 2,7%, la 4.714,88.

SUA: primele creşteri din ultimele cinci zile

Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA au crescut ieri, în deschidere, pentru prima oară în ultimele cinci zile, după ce banca centrală (Federal Reserve) a anunţat că va cumpăra datorii corporatiste pe termen scurt, ca să sprijine pieţele creditelor.

Acţiunile producătorului de cipuri "Advanced Micro Devices" Inc. au crescut cu 17%, la 4,97 dolari. Abu Dhabi va plăti 700 de milioane de dolari pentru o participaţie la compania americană.

Titlurile "General Electric" Co. au urcat cu 3,6%, la 22,15 dolari. Titlurile "Alcoa" Inc., cel mai mare producător american de aluminiu, au crescut cu 53 de cenţi, la 18,64 dolari.

În schimb, titlurile "Bank of America" Corp., a doua bancă din SUA, au scăzut cu 2,72 dolari, la 29,50 dolari, după ce instituţia creditoare şi-a redus la jumătate dividendul. Banca a anunţat, totodată, că îşi va majora capitalul cu 10 miliarde dolari, printr-o emisiune de acţiuni.

La ora 9:51 a.m., la New York, indicele Standard & Poor"s 500 a urcat cu 0,6%, la 1.063,44 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,8%, la 10.035,07, Nasdaq Composite - cu 0,3%, la 1.867,90.

Pieţele din Asia continuă să scadă

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut ieri, pe fondul temerilor legate de încetinirea tot mai semnificativă a creşterii economice globale, ca urmare a crizei financiare. Scăderea a fost limitată, însă, după ce banca centrală a Australiei a redus dobânda pentru creditele overnight (6%, de la 7%).

Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare producător auto nipon, au scăzut cu 4,6%, la 3.710 yeni. Compania niponă obţine aproape 80% din cifra vânzărilor în afara ţării. Vânzările auto au scăzut cu 27% în SUA, luna trecută, ceea ce a determinat compania "Toyota" să-şi ofere produsele prin credite fără dobânzi.

Acţiunile "Honda Motor" Co. au coborât cu 5%, la 2.570 yeni, iar titlurile "Mazda Motor" Corp., care realizea­ză peste 50% din profit în Europa, au pierdut 5,9%, afişând un preţ de 320 yeni.

Acţiunile "Sharp" Corp., cel mai mare producător de telefoane mobile şi monitoare LCD din Japonia, au scăzut cu 9,3%, la 910 yeni (cea mai puternică scădere din martie 2000 până în prezent). Potrivit oficialilor companiei, profitul acesteia va scădea, probabil, cu 41% în anul fiscal ce se va încheia în 31 martie 2009, urmând să ajungă la 60 de miliarde de yeni (591 milioane de dolari). Anterior, compania estima 105 miliarde de yeni.

Titlurile "Aluminum Corp. of China" Ltd., cel mai mare producător de aluminiu din China, au scăzut cu 3,4%, la 8,32 yuani. În ziua precedentă, declinul a fost de 7,1%. Conducerea societăţii susţine că profitul acesteia va scădea în trimestrul al treilea cu mai bine de 50%, din cauza costurilor mari cu materiile prime, respectiv a slăbirii cererii.

Titlurile "Commonwealth Bank of Australia" Ltd., cel mai mare creditor australian după valoarea de piaţă, au urcat cu 2,6%, la 45,15 dolari australieni. În prima parte a zilei de ieri, acţiunile pierduseră 3%. Acţiunile "Westpac Banking" Corp., a doua bancă din Australia, au crescut cu 3,4%, la 23,27 dolari australieni, după un declin de 2,2%.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a coborât cu 3%, la 10.155,90 (cel mai mic nivel din 18 decembrie 2003 până la momentul actual). CSI 300 al celei din Shanghai a scăzut cu 1,2%, la 2.102,45, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney a urcat cu 1,7%, la 4.618,70. Piaţa din Hong Kong a fost închisă ieri.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb