"Comisarul Moldovan" - Varianta UE

"România vizează un comisar european care să corespundă rolului Bucureştiului în UE", sună declaraţia, aparent, plină de importanţă şi de miez politic a celui mai în­dreptăţit dintre membrii cabinetului Boc, să ştie ce este un comisar european, cum ajunge cineva comisar european şi care este fişa postului. Las la o parte inadecvarea socio-lingvistică a termenului, pentru spaţiul româ­nesc, unde el circulă actualmente doar cu referire precisă la statutul de reprezentant al unei autorităţi represive (poliţieneşti), spre deosebire de termenul originar, latin, preluat atît de limba română veche sub forma "comis", cît şi de franceză şi engleză, cu sensul mult mai general de persoană căreia i se încredinţează ceva de făcut; prin extensie, un mandat în structurile administraţiei. Măcar tema aceasta putea să fie în atenţia responsabilului cu pro­blemele multilingvismului, din actuala Comisie Europeană, care este un român! Dar, n-a fost să fie!

Cum rămâne, însă, cu comisarul european pe care îl vizează Româ­nia? Vorba bancului: cum vorbirăm în tren! Dacă Tratatul de la Lisabona intră în funcţiune, după repetarea votul irlandez din toamnă, atunci principiul "fiecare ţară are un naţional al său în componenţa Comisiei" nu mai este în vigoare. Se trece, conform articolului 17(5) din Tratatul privind Uniunea, la alcătuirea unei comisii restrînse, unde ţările vor avea "reprezentare" prin rotaţie, sistem ce urmează să fie stabilit printr-o decizie la nivelul Consiliului European, deci al şefilor de stat şi/sau de guvern. Al doilea lucru nu tocmai ortodox în declaraţia oficialului nostru este ideea că persoana desemnată drept membru al Comisiei, presupunînd că România va avea şansa acestei desemnări, în prima formulă nouă, ar reprezenta România. Nici de drept şi nici de fapt, acest lucru nu este adevărat. Statutul funcţionarului european, iar membrii Comisiei sunt funcţionari ai instituţiei numită Uniunea Europeană, este precis stabilit şi se bazea­ză pe ideea că orice influenţă a guvernelor din ţările lor de provenienţă, ori din alte ţări, este pur şi simplu exclusă. Încălcarea acestui statut de "independenţă" se pedepseşte, prin lege, sub autoritatea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ori prin măsuri administrative ce sunt la latitudinea Preşedintelui Comisiei, pu­tînd duce la pierderea postului res­pectiv şi la suportarea altor penalităţi importante, inclusiv financiare. Comisia Europeană nu este un conclav al reprezentanţilor desemnaţi de guvernele ţărilor din care provin! Este tocmai opusul! Adică o structură de administrare creată pentru a servi exclusiv interesele instituţionale ale UE, aşa cum sunt ele definite de Consiliul European, Parlamentul European şi chiar de Comisia Europeană însăşi.

În sfîrşit, vine întrebarea cheie: cum arată portretul robot al unui membru al Comisiei Europene, desemnat în concordanţă cu "rolul Bucureştiului în UE"? Dacă nu ştiţi, vă spun eu: arată şifonat, rău de tot! Rolul Bucureştiului în UE este, la data declaraţiei oficialului nostru şi, probabil, pentru cel puţin încă două-trei decenii de acum înainte, cel de la coada căruţei! Ideea că am putea fi în viitorul imediat, ori în viitorul previzibil, martorii unui şir de evenimente care să ne urce pe capră şi să ne pună şi biciul în mînă, este pur şi simplu ridicolă; nu are nimic pe care să se sprijine. Degeaba tot arătăm noi cu degetul spre cifra care indică totalul populaţiei României şi spre cîteva date grosiere privind output-ul economic! Nimeni nu ia în serios ideea că importanţa României în sistemul UE este dată de miraculosul loc 7 pe care l-am ocupa în ierarhia statelor membre, doar după aceste criterii. Dacă vrea cineva să vadă cam ce loc ocupă România în sistemul UE, este suficient să analizeze ce impact au avut "cuvîntările" liderilor politici ai României, prezenţi la reuniunile la nivel înalt ale organizaţiei, în ultimii doi ani, ori să se uite la numărul de funcţionari de nivel mediu şi înalt pe care România îi are în stufoasele structuri ale birocraţiei de la Bruxelles. Dincolo de cele oferite prin "atribuire directă", aproape nimic! Cît despre "prestigiul" şi "greutatea politică" a Româ­niei, în aceşti doi ani, mai bine să nu vorbim! Cînd i se arată bunăvoinţă, românul, cu tot cu ţara lui, este tratat ca un semi-clandestin, răpciugos şi plin de bube, tolerat în spaţiul european, iar în rest, ca un instrus sub toa­te aspectele şi iremediabil neadecvat europenităţii, pe spinarea căruia trebuie exersate toate formulele de penalizare, cu cît mai contondente, mai infamante şi mai constisitoare, cu atît mai bine! Acesta este locul României în UE şi nu este nimeni responsabil pentru el, în mai mare măsură, decît aşa zişii politicieni ai ţării, pentru care UE este doar o altă gîscă grasă bună de jumulit, plus o oportunitate de împăunare, cînd facem poza de familie cu ceilalţi şefi de stat şi de guvern! După aceste criterii, posibilitatea ca un român desemnat de Bucureşti să primească, în viitorul previzibil, o funcţie în Comisie, mai importantă decît cea de "Responsabil cu datul muştelor afară din Bruxelles", este ine­vitabil inexistentă.

Vorba lui Moldovan: "O nimica toată, m-au ciuruit!"