COMISIA A APROBAT SCHEMA DE SPRIJIN PENTRU ANGLIA Nicolescu: "Avem drum bătătorit pentru facilitarea construcţiei Unităţilor 3 şi 4"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 9 octombrie 2014

Răzvan Nicolescu: "CE analizează solicitarea fiecărei ţări în parte privind sprijinul construcţiei de centrale nucleare".

Răzvan Nicolescu: "CE analizează solicitarea fiecărei ţări în parte privind sprijinul construcţiei de centrale nucleare".

Marea Britanie garantează investitorilor un preţ dublu pentru energia produsă faţă de media pieţei, iar România este tentată să meargă pe un model similar de sprijin

Comisia Europeană (CE) a aprobat, ieri, proiectul Marii Britanii pentru construcţia unei noi centrale nucleare la Hinkley Point, potrivit Reuters. Proiectul presupune garantarea unui anumit preţ al energiei pe termen lung, indiferent de evoluţia tarifelor pe piaţa liberă.

Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, ne-a declarat: "Proiectul Marii Britanii de finanţare a centralei nucleare validat de CE bătătoreşte drumul României în obţinerea avizului pentru susţinerea proiectului Unităţilor 3 şi 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă. Dar acest lucru nu înseamnă că avem şi noi aprobarea Comisiei pentru aplicarea unei scheme similare de susţinere a investiţiei în cele două unităţi. CE analizează fiecare caz în parte şi ia în considerare mai multe elemente precum IRR-ul (n.r. rata de recuperare) investiţiei. România va depune propria aplicaţie şi menţionez că ţara noastră a susţinut modelul englez de realizare a unei noi centrale nucleare".

Comisia a precizat că proiectul cu două reactoare nucleare de ultimă generaţie ce urmează să fie realizat în Marea Britanie de către EDF în alianţă cu chinezii de la CGN şi CNNC va costa circa 26 de miliarde de euro, potrivit Reuters. Ca să poată demara proiectul, Marea Britanie a solicitat CE aprobarea pentru garantarea unui anumit preţ al energiei care urmează să fie vândută de cele două unităţi şi care să permită recuperarea investiţiei într-o perioadă rezonabilă de timp. Comisia a apreciat, potrivit surselor citate, că Marea Britanie a acceptat să micşoreze subvenţia şi să diminueze profitul EDF. Cazul ar putea servi ca precedent şi pentru proiecte similare din Cehia, Polonia şi Lituania.

Comisarul European Joaquin Almunia a comentat că proiectele costisitoare de centrale nucleare nu pot fi realizate fără scheme suport, ceea ce arată un anumit eşec al funcţionării pieţei de energie.

Decizia Comisiei ar putea fi atacată în instanţă de Austria, care susţine că, de fapt, schema suport aprobată pentru Anglia este un ajutor de stat.

Anglia îi garantează EDF un preţ de 92,50 lire (148,64 dolari) pe MWh pentru 35 de ani, de două ori peste media actuală a pieţei.

Autorităţile noastre se pregătesc să notifice, încă din septembrie, ajutorul de stat pe care doresc să îl acorde investitorilor interesaţi de Unităţile 3 şi 4, după cum ne-au declarat, la vremea respectivă, surse apropiate situaţiei.

Procesul de avizare este unul îndelungat, de aproximativ un an, iar Nuclearelectrica a dat deja startul licitaţiei, în care termenele sunt strânse. Anglia a notificat ajutorul de stat la începutul acestui an, iar România a aşteptat decizia Comisiei ca să ştie ce reguli sunt permise în cazul investiţiilor costisitoare în centralele nucleare, mai afirmă sursele noastre.

Măsurile de sprijin pe care statul le analizează ca să le acorde investitorilor interesaţi de reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă ar trebui extinse şi pentru alţi producători de energie de acelaşi tip, a declarat, recent, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Statul român analizează acordarea unor măsuri de sprijin pentru proiectul Unităţilor 3 şi 4, printre care şi posibilitatea de a vinde energia înainte ca unităţile să obţină licenţa de producţie, chiar şi în afara bursei de energie OPCOM, odată cu încheierea unor "contracte pentru diferenţă" pe model englez (n.r. investitorul primeşte pentru energie un preţ garantat şi dacă preţul pieţei este sub acest nivel, atunci statul plăteşte diferenţa până la nivelul garantat) şi cu acordarea unor garanţii de stat, potrivit Strategiei de continuare a Proiectului Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă, aprobată de acţionarii Nuclearelectrica în şedinţa extraordinară din august.

Autorii Strategiei pentru reactoarele 3 şi 4 argumentează că este nevoie ca acest proiect să primească sprijin din partea statului având în vedere valoarea ridicată a investiţiei şi contextul actual al pieţei de energie, care nu este propice investiţiilor în proiecte mari. Valoarea totală a celor două unităţi de la Cernavodă este estimată la 6,45 miliarde de euro.

Compania China Nuclear Power Corporation este singura care s-a calificat în procesul de selecţie a investitorilor pentru construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 ale centralei din Cernavodă. China Nuclear Power Corporation va fi acţionar majoritar în compania de proiect care va derula investiţia de 6,5 miliarde de euro. Chinezii vor avea cel puţin 51% din compania de proiect, iar Nuclearelectrica va participa cu activele existente. Actele pentru înfiinţarea companiei de proiect ar urma să fie semnate până la finele anului.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. cred ca a contat si tehnologia folosita. oricum, noi avem experienta cu IRR-urile astea, la noi niciodata nu se potriveste socoteala din targ cu aia de acasa :) fermierii de vant stiu ei bine...

    Interesant este ce o sa faca cu acea energie...... Oricum in acest moment capacitatea de productie este mult mai mare decat consumul. Iar consumul scade cu un ritm anual de 5-8%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb